Data publicării:
Imagini cu cel mai mare animal terestru din Europa, surprinse în Parcul Natural Vânători Neamț - Video în articol
Imagini cu cel mai mare animal terestru din Europa au fost surprinse în Parcul Natural Vânători Neamț.
Romsilva a publicat imagini cu zimbri, despre care explică că sunt cele mai mari animale terestre din Europa, surprinse în Parcul Natural Vânători Neamț.
"Imagini frumoase cu zimbri care se hrănesc în Parcul Natural Vânători Neamț, momentul fiind surprins de colegii noștri aflați în acțiuni de monitorizare. Cel mai mare animal terestru din Europa, zimbrul poate ajunge și la 920 de kilograme, iar femelele au o greutate mai mică, între 320 și 640 kg.
Masculii sunt solitari, iar femelele de zimbru în libertate trăiesc în turme, alături de pui, până când aceștia ating maturitatea. Zimbrii au fost reintroduși în fauna României în anul 1958, la aproape două secole de la dispariția lor, de către silvicultorii români, prin aducerea, din Polonia , a doi zimbri, numiți Podarec și Polonka.
Detalii despre Parcul Natural Vânători Neamț
Treptat, s-au format mai multe nuclee de zimbri, unul din acestea fiind cel de la Parcul Natural Vânători Neamț. Parcul Natural Vânători Neamț, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și natural administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este situat în nordul județului Neamț.
Parcul se întinde pe o suprafață de 30.818 hectare, din care 26.190 de hectare păduri, pe versantul estic al Munților Stânișoarei și Subcarpații Neamțului, acoperind bazinul Ozanei și al Cracăului. Regia Națională a Padurilor - Romsilva administrează trei nuclee de zimbri, la Bucșani, Hațeg și Vânători Neamț, cu un efectiv total de peste o sută de exemplare", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Romsilva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News