"Țin să vă mărturisesc că inclusiv pe grupurile de polițiști a fost o mâhnire după ziua de ieri, a fost o frustrare și a fost o revoltă din partea polițiștilor. A fost inacceptabil să vedem acel „spectacol” în care zeci de membri ai forțelor de ordine n-au făcut altceva decât să asigure protecția unei familii de interlopi. Ce încearcă autoritățile să transmită prin astfel de gesturi? Astăzi am văzut că autoritățile le-au pus la dispoziție celor care participă la această ceremonie măști și dezinfectant, în condițiile în care ei în continuare încalcă legea, fiind un număr mai mare de 50 de persoane la acel eveniment privat, așa cum a fost el denumit. Noi suntem nemulțumiți și frustrați de această atitudine, pentru că în momentul în care colegii noștri vor fi puși în situația de a aplica legea, cetățenii le vor arunca în față această acțiune”, a explicat Cosmin Andreica la Digi24.
Cine a dat ordinul
„Toată această activitate a fost, sub o formă sau alta, condusă de către mai-marii Poliției Române”, a adăugat el.
Întrebat dacă știe să fi existat un ordin în acest sens, ca polițiștii să se comporte astfel, Andreica a spus: „Știm că au fost interpretări referitoare la faptul că, fiind vorba despre o ceremonie și despre o categorie din societate care are astfel de tradiții, ar fi inoportun să se intervină pentru dispersarea mulțimii, în așa fel încât să se limiteze numărul participanților la acel eveniment. Până la urmă, concluziile și efectele acestei mulțimi, acestei aglomerări care a avut loc în aceste zile acolo, le vom vedea peste probabil două săptămâni, pentru că acolo a fost o adevărată bombă epidemiologică”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!