Potrivit sursei citate, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană fost găsită decedată într-un imobil situat în municipiul Carei, unde locuia fără forme legale, acesta având urme de violenţă la nivelul corpului, precum şi urme de sânge.
,,La faţa locului s-a constatat că uşa locuinţei era spartă şi că urme de sânge erau răspândite prin imobil. În urma cercetărilor s-a constatat că, în data de 24.09.2019 numitului K.R.A i-au fost aplicate mai multe lovituri cu pumnul în zona toracică, precum şi cu un obiect dur pe toată suprafaţa corpului, lovituri în urma cărora victima a decedat. În cauza au fost administrate probe: proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţii martori, mijloace materiale de probă, din care rezulta ca în seara de 24.09.2019, după ora 18.00, inculpaţii K.M.N şi K.E., minori, s-au deplasat la domiciliul numitului K.R.A, şi i-au aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnii şi cu un obiect dur-rangă în zona capului, membrelor superioare şi inferioare, precum şi în zona toracică şi abdominală', precizează sursa citată.
Minorii au fost opriţi de o altă persoană, însă s-au întors şi l-au lovit din nou. 'Activitatea acestora a fost întreruptă în jurul orei 19,00 de numitul K.G. care le-a cerut celor doi să înceteze loviturile, însă aceştia s-au reîntors la locul faptei în jurul orei 19.45 şi după ce l-au dezbrăcat pe numitul K.R.A. au continuat activitatea de lovire până la ora 20.00, când au părăsit domiciliul victimei. În dimineaţa de 25.09.2019, numitul K.R.A a fost găsit decedat în incinta imobilului în care locuia', precizează sursa citată.
Sursa: AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024