"Din cauza unor probleme importante în alimentarea cu energie a Ucrainei, am decis să dăm curs cererii autorităţilor ucrainene şi să ajutăm Ucraina furnizându-i electricitate în condiţii preferenţiale", a declarat vicepremierul rus Dmitri Kozak, într-un interviu difuzat sâmbătă de postul de televiziune Rossia 24.
Rusia va livra electricitate Ucrainei la tarife aplicate pe piaţa internă rusă, cu mult mai mici decât cele în vigoare pe teritoriul ucrainean, a declarat el, potrivit Mediafax.
"În total, suntem pregătiţi să furnizăm Ucrainei până la un milion de tone de cărbune pe lună, pentru a soluţiona problemele în domeniul energetic", a anunţat Kozak.
"Având în vedere situaţia critică în privinţa alimentării cu energie" a Ucrainei, preşedintele rus Vladimir Putin a "decis ca aceste livrări să înceapă în pofida absenţei plăţii în avans", de obicei obligatorie, a precizat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţai oficială Tass.
Citește și: Emil Hurezeanu: Vladimir Putin pare desprins de realitate. Angela Merkel a avertizat, însă, că un urs rănit poate deveni periculos
Această decizie face parte din "voinţa politică a preşedintelui Putin de a oferi o susţinere reală ucrainenilor, mai ales odată cu apropierea Anului Nou", a adăugat el.
Crimeea a fost privată miercuri de energie electrică timp de mai multe ore, după ce Ucraina a întrerupt fără să anunţe livrările către peninsulă.
Potrivit premierului ucrainean Arseni Iaţeniuk, Ucraina, care nu are suficiente gaze naturale ruseşti şi cărbune din estul ţării, abia reuşeşte să-şi acopere nevoile de electricitate, de unde şi întreruperile de curent în mai multe regiuni, inclusiv cele aflate sub controlul Moscovei.
Rusia, care a oprit livrările de cărbune către Ucraina în noiembrie, a acceptat să le reia la începutul lui decembrie doar cu condiţia ca Kievul să continue să asigure aprovizionarea Crimeei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky