Închiderea magazinelor la ora 18.00 este o măsură corelată cu interdicția circulației după ora 20.00, ca oamenii să poată ajunge acasă, explică șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
„Creșterea este lentă, nu este rapidă, dar totuși este o creștere. De alaltăieri creșteri de 0,1, de 0,2 au fost în 32 de județe. Asta ne atenționează că situația nu este stabilă. De asta s-au luat unele măsuri, chiar mai ușoare decât în altre țări, care ne permit să controlăm situația și să meargă mai bine și campania de vaccinare”, spune șeful DSU, Raed Arafat.
De ce s-a luat decizia închiderii magazinelor la ora 18.00 la o rată de peste 7,5 la mie
„Au fost discuții (în ședința conducerii PNL - n.r.). (...) La magazin toată lumea merge. Dacă le lăsăm deschise până la ora 24, lumea tot va merge. Regula magazinului a fost corelată cu regula interdicției circulației. Dacă circulația se interzice la ora 20.00, atunci cu două ore înainte magazinele se opresc ca să poată ajunge oamenii să poată ajunge acasă”, spune Raed Arafat.
De asemenea, el spune că o altă măsură benefică ar fi decalarea programului de lucru.
Magazinele se închid la ora 18.00 și intră în vigoare restricții de circulație pentru toată populația începând cu ora 20.00, în localitățile unde rata de incidență este de peste 7,5 la mie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA