Data publicării:
Provocare pentru învățământul românesc: MATEMATICA altfel
Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
Trăim într-o lume în care copiii nu ştiu ce înseamnă să baţi mingea în spatele blocului, au uitat parcă să comunice unii cu alţii, iar şcoala nu se mai regăseşte pe lista lor de priorităţi. Chiar dacă majoritatea copiilor îşi petrec timpul pe calculator, pe telefon sau pe tabletă, aceştia le utilizează mai mult pentru divertisment şi socializare decât pentru informare şi învăţare.
Cu toate acestea, psihologul Cristina Angela Tohănean este de părere că elevii nu ar trebui îndepărtaţi de tehnologie, ci este datoria cadrelor didactice şi părinţilor de a o integra în educaţia lor.
“Gadgeturile fac parte din viaţa unui copil şi adolescent, sunt componente de neseparat, iar în acest moment este foarte greu spre imposibil să-i mai captezi elevului atenţia cu mijloacele clasice de învăţare. Succesul procesului de învăţare modern constă în a-i capta atenţia cu un dispozitiv tehnologic cu care el este familiarizat şi a-l determina pe acesta să înţeleagă că poate fi folosit şi în scopuri educative, nu doar în scopuri de divertisment şi socializare. Adevărul – dureros poate pentru generaţiile trecute, dar totuşi un adevăr de necontestat - este că un copil nu mai reacţionează cu entuziasmt atunci când vede o carte, dar entuziasmul reapare instantaneu atunci când vizionează un filmuleţ pe Youtube. Nu conţinutul pe care îl vizionează este problema tinerilor, ci mijlocul prin care îi este oferită informaţia. Mulţi profesori au înţeles foarte bine acest lucru, au integrat tehnologiile multimedia în procesul lor didactic şi practic au fost nevoiţi să-şi adapteze şi conţinutul lecţiei astfel încât să-şi ţină audienţa atentă şi interasată pentru 50 de minute”, explică psihologul Cristina Angela Tohănean.
Experiment didactic reuşit: elevii învaţă mai uşor matematica în online
În acest context, o echipă de specialişti români, formată din psihologi, psihoterapeuţi, informaticieni şi profesori de matematică, a lansat Mquest.ro - o platformă inteligentă şi interactivă, dedicată pentru învăţarea matematicii de către copiii din clasa a V-a. Ineditul proiect educaţional conține filme de animație, care explică într-un mod intuitiv şi interactiv toate lecțiile de matematică din anul școlar 2017-2018 și prezintă întrebări şi explicații personalizate.
[citeste si]
Filmele de matematică marca Mquest.ro au fost folosite în clasă ca material didactic, în anul școlar precedent, cu rezultate foarte bune. Peste 100 de profesori le-au proiectat în primele 10 minute din lecţie, ca o introducere în subiect, atragere a atenţiei şi ca o metodă alternativă de a învăţa. Aceștia au raportat iniţiatorilor proiectului că dinamica lecției s-a modificat radical, elevii nu şi-au mai pierdut interesul aşa de repede, ba chiar au început să interacţioneze cu profesorul şi cu ceilalţi colegi şi să identifice exemple în care matematica poate fi utilizată în viaţa de zi cu zi.
“În cele 10 minute ale materialului video, am subsumat conţinutul unei lecţii de 50 de minute, iar elevul are foarte bine antrenată memoria vizuală din primii ani de şcoală. Datorită acestui lucru, în următoarele 40 de minute acesta va cunoaşte deja conţinut lecţiei şi va fi încurajat să pună întrebări, să comenteze și în acest fel, înțelegerea este mai profundă iar învățarea se produce natural. Acele prime 10 minute sunt vitale pentru buna desfăşurare a lecţiei, iar datoria profesorului este de a-l menţine încă de la început în zona critică a învăţării, aceasta fiind o graniţă foarte fină între încântare, frustrare şi plictiseală. Nu este suficient ca profesorul să publice o colecţie de filme, ci elevul trebuie urmărit, trebuie întrebat, corectat acolo unde este cazul şi trebuie să i se ofere întotdeauna o explicaţie personalizată, nu una standard”, explică psihologul Cristina Angela Tohănean, inițiatorul proiectului Mquest.ro.
În România, conținutul media pentru educație este foarte rar
Sistemul de educaţie românesc nu a investit la capitolul actualizarea materialelor didactice şi adaptarea acestora pentru noile media, singurele surse de informaţie fiind profesorul – care adesea foloseşte tabla neagră şi creta – şi manualele vechi, care sunt învechite şi în dezacord cu programa şcolara şi cu rigorile evoluţiei.
“Cu ajutorul platformei Mquest.ro, părinții au acum un mijloc nou şi eficient de a-și ajuta copiii. Dacă privesc împreună filmele, rezolvă exercițiile interactive și apoi comentează ce au văzut, copilul iese mai bine chiar decât o oră de meditație. Învățarea cu un părinte înseamnă nu numai aflarea conceptelor noi din materie dar și timp de calitate petrecut cu acel părinte și confort și sprijin emoțional. Oricât de mult s-ar strădui părinții să reducă timpul pe care copiii îl petrec în fața dispozitivelor electronice, expunerea este inevitabilă, ele sunt peste tot în jurul nostru și al copiilor. Din păcate conținutul media nu este întotdeauna adecvat, nu prea există filme pe care copiii să le urmărească cu plăcere și care, totodată să le fie și utile la școală. Avem planuri să schimbăm această situație. Suntem pe cale să realizăm filme cu istorioare legate de ceea ce învață copilul la școală, cu multe exemple practice din mai multe domenii. Există multe lucruri care se pot spune într-un mod plăcut, pentru a consolida materia școlară și astfel copilul să-și folosească gadgetul preferat într-un mod util. Dorim ca, prin intermediul acestui proiect didactic, să-i transmitem informația în așa fel încât copilul să învețe chiar fără să-și dea seama”, conchide psiholog Cristina Angela Tohănean, fondatorul platformei de învățare a matematicii mquest.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News