Primăria Timişoara, amendată cu 15.000 de lei de Garda de Mediu, din cauza gunoaielor din oraş
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Primăria Timişoara a fost amendată cu 15.000 de lei de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu pentru starea de insalubritate a oraşului, aceştia descoperind numeroase rampe de gunoi formate în locuri publice din oraş.

În perioada 8-14 mai, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Timiş au desfăşurat un control privind salubrizarea în municipiu iar în timpul inspecţiei pe teren 's-a constatat că numeroase străzi, alei, parcări publice, staţii ale mijloacelor de transport în comun şi zone pietonale de afluenţă publică erau insalubre, zonele de circulaţie pietonală şi auto fiind parţial acoperite cu deşeuri, care erau prezente şi în jurul coşurilor de gunoi amplasate pe domeniul public, iar pe spaţiile verzi/scuaruri existau saci cu frunze, grămezi de crengi şi alte deşeuri amestecate', arată, miercuri, Garda Naţională de Mediu într-o postare pe pagina de facebook.

De asemenea, s-a constatat că nu se asigură colectarea separată, transportul şi valorificarea deşeurilor şi există depozitări/abonadonări de deşeuri în diferite zone. Ca urmare a celor constatate, Primăria Municipiului Timişoara a primit o sancţiune contravenţională în valoare de 15.000 de lei, conform prevederilor art. 61 lit.c) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor. Totodată, Comisariatul Judeţean Timiş al Gărzii Naţionale de Mediu a stabilit mai multe măsuri cu termene de realizare pentru administraţia publică locală, astfel ca până la data de 16 iunie să fie salubrizate toate zonele în care există abandonări de deşeuri.

De asemenea, i se cere primăriei adoptarea unor măsuri imediate de prevenire a abandonării de deşeuri pe raza municipiului Timişoara, precum identificarea proprietarilor de terenuri din zonele afectate de deşeuri şi asigurarea salubrizării acestora. Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Timiş va verifica stadiul îndeplinirii măsurilor dispuse la termenele stabilite şi va continua acţiunea de inspecţie şi control la operatorii de salubritate de pe raza municipiului Timişoara. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel