Povestea de iubire dintre Brâncuși și Peggy Guggenheim: "Nu visasem să ajung în asemenea complicații cu el"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Poarta Sarutului- Constantin Bâncuși
Poarta Sarutului- Constantin Bâncuși
“BRÂNCUȘI, DRAGOSTEA MEA!” este singurul spectacol național realizat și dedicat lui Brâncuși.

Inspirat de cartea Brâncuși, dragostea mea!, a Claudiei Motea, tradusă și publicată deja în zece limbi, acest spectacol multimedia aduce în prim plan marile iubiri ale lui Brâncuși, cu femei celebre care i-au fost muze: Margit Pogany, Maria Tănase, Eileen Lane, Peggy Gugenheim, Madame Leonie Ricou, Maria Bonaparte, Cella Delavrancea, Baroneasa Renee Irana Frachon și Milița Petrașcu.

Despre spectacolul fascinant, în regia semnată de Beatrice Rancea, care evocă adevăratele povești de iubire din viața marelui artist, trăite în atelierul său din Montparnasse și care sunt menite să ajungă la sufletul cât mai multor spectatori, s-a vorbit in  emisiunea găzduită de DC News TV.

Una dintre iubirile artistului Brâncuși a fost Marguerite “Peggy” Guggenheim

Marguerite “Peggy” Guggenheim s-a născut în America. Pe când avea 21 de ani, s-a hotărât să cunoască splendorile Europei și să descopere arta europeană. În 1920, s-a mutat în Paris și a devenit prietenă bună cu mulți artiști avangarde ai momentului; ajungând să fie cunoscută sub denumirea de  "amanta modernismului". 

În scurt timp, ea a devenit una dintre cele mai mari colectionare de artă din anii '30 - '50. Multe dintre lucrările pe care le-a strâns de-a lungul timpului sunt expuse în muzeul Peggy Guggenheim din Veneția, acesta fiind unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale locului conform publicației Iutta.

"De ani de zile voiam să cumpăr un bronz de-al lui Brâncuși dar nu îmi permisesem"

"Acum părea că a sosit momentul pentru aceasta mare achiziție. Am petrecut luni de zile apropiindu-mă tot mai mult de Brâncuși, înainte ca această vânzare să se producă efectiv. Îl cunoșteam de 17 ani, dar nici nu visasem să ajung în asemenea complicații cu el. Era foarte dificil să discuți despre preț cu Brâncuși, iar dacă aveai cumva curajul să faci asta, trebuia să te aștepți să-ți ceară o sumă monstruoasă.

Eram conștientă de asta și speram că marea noastră prietenie să ușureze lucrurile. Dar, în ciuda acestor lucruri, am ajuns să ne certăm groaznic când el mi-a cerut patru mii de dolari pentru “Pasărea în spațiu”.” scria colecționara în autobiografia ei potrivit sursei citate.

Între cei doi se înfiripează, astfel, o relație pasională, iar Peggy ajunge să se îndrăgostească de Brâncuși. Peghița, așa cum era alintată de sculptor, nu a reușit să îi schimbe părerea și să obțină Pasărea în spațiu mai ieftin, sfârșind prin a plăti prețul impus de la început, 4000 de dolari. Acesta, totuși, a acceptat să îi fie plătit prețul în franci francezi, la echivalentul sumei în dolari.

Atunci când, în luna mai 1940, nemții au început ocuparea Franței, Peggy s-a văzut nevoită să se întoarcă în America. „El mi-a adus Pasărea la maşină, cu lacrimile curgându-i pe obraji. Nu ştiu dacă plângea pentru că nu voia să se despartă de sculptura lui sau pentru că nu avea să mă mai vadă niciodată” povestea americanca în „Peggy Guggenheim and Her Friends”.

Brâncuși văzut prin ochii iubitei sale: "Pe jumătate țăran isteț, pe jumătate zeu"

"Brâncuși era un bărbat micuț și extraordinar, cu barba și ochii întunecați și pătrunzători. Pe jumătate țăran isteț, pe jumătate zeu. Te simțeai foarte fericită alături de el, dar din păcate a devenit prea posesiv cu mine și voia sa-i dedic tot timpul. Îmi spunea Peghița și mi-a zis că-i plăcea să facă lungi călătorii în care înainte luase cu el și fete frumoase. Acum voia sa ma ducă pe mine, dar eu nu am vrut.”

Despre povestea de iubire dintre Brîncuși si Maria tănase puteți citi aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel