Aveți barbă, a întrebat Ionuț Vulpescu, pentru ce rol vă pregătiți?

”Domnule, nici eu nu știu exact! Recunosc că mă pregătesc pentru un film pe care îl face maestrul Dan Pița, despre Constantin Brâncoveanu, a răspuns Dorel Vișan. Dar încă nu suntem clarificați cu personajele. Mai este acolo un personaj, Stolnicu Cantacuzino, care e de fapt Iuda, trădătorul. Eu am tot jucat din ăștia care au trădat, să mai facem și dintre cei care nu...

Ionuț Vulpescu: Cum, se trădează în România? E posibil așa ceva la noi?

Dorel Vișan: Se trădează. De exemplu, eu vin acum de la Slobozia, unde am făcut spectacolul Eminescu, om, geniu și poet divin, împreună cu maestrul Doga, de la Chișinău, și a avut un succes formidabil, având în vedere reacția publicului, aproape că aveam impresia că nu mai e nimeni în sală. Așa se asculta! Așa s-a întâmplat și la Chișinău, și la Iași, și de câte ori am făcut. Și mă gândeam așa, acum, venind spre dvs., că zilele astea despre Eminescu, care ne-a fixat în istorie, ca ființă supremă, nu s-a vorbit aproape nimic. Dar despre Elena Udrea au vorbit toate televiziunile.

I.V: Nici la 110 ani de la moartea lui Caragiale, pe 9 iunie, nu s-a auzit nimic.

D.V: Dar nu e bine. Nu mai avem memorie culturală. Eminescu însuși spunea că un neam care își uită trecutul își pierde identitatea. Se pare că suntem pe calea aceasta de a ne pierde, nu ne mai considerăm istoria, valorile. De altfel, eu cred că în lume s-a deteriorat exercițiul marilor virtuți. Marile virtuți ale omului și ale binelui, și ale adevărului, s-au făcut niște palide preocupări, care nu mai au nicio valoare. S-au golit de valoare.

I.V: Și de sens. Credeți că spiritul românesc e mai degrabă sub semnul lui Caragiale sau sub semnul lui Eminescu?

D.V: Este sub semnul lui Eminescu, dar Caragiale e cel care a intuit formidabil sufletul românesc și manifestarea românului, care în decursul istoriei a demonstrat că e destul de ipocrit, și astăzi o demonstrează și mai bine. Odată cu exercițiul acesta, al marilor valori, al marilor virtuți, s-a perimat și exercițiul datinilor și a predării experienței neamului către generațiile care vin. Nu se mai face această predare. Eu cred că – și sunt convins de faptul acesta – datinile și tradițiile sunt extraordinar de importante pentru un neam, pentru că instinctele omului, care s-au mai tocit, așa, îi arătau ce să facă. Iar datinile, tradiția, îi spuneau cum să facă.

O femeie i-a sărutat mâna: ”Bădie Ioane!”

Maestrul Dorel Vișan și-a amintit cum, la Chișinău, după premiera filmului ”Un bulgăre de humă”, o femeie i-a săruta mâna.

”Îmi amintesc, la Chișinău, am făcut premiera filmului Un bulgăre de humă, de Ion Creangă, și acolo, la Chișinău, Eminescu și Creangă sunt recitați altfel decât la noi. Mult mai profunzi, mult mai legați de Eminescu și de Creangă. După film, eram cu Grigore Vieru și cu Dabija, și cred că mai era directorul Teatrului Național din Chișinău, și a venit o doamnă mai așa, de 55 de ani. Am văzut că s-a apropiat cu teamă așa de noi, și când a ajuns aproape, mi-a prins mâna, mi-a sărutat-o și a zis: „Bădie Ioane!” și a început să plângă. Atât de mult a marcat-o imaginea pe care eu am oferit-o...

I.V: Așa îl vedea pe Creangă...

D.V: De altfel, și astăzi chiar discutam cu cineva de la Iași... am fost cândva într-o sală să prezentăm un film, erau aproape numai copii, desigur, și profesori... și eu m-am zărvălit, cum zice ardeleanul... zic „măi, nu mă chemați, că o să văd copiii ăia fugind prin sală pe acolo!” și într-adevăr, când a început filmul, a fost puțină hărmălaie... după zece minute, domnule, cu gura căscată, așa se uitau la ecran copiii! A fost extraordinar! Deci Creangă, cred eu că este unul dintre posibilele personaje care îi dau viață”, a încheiat maestrul Vișan.

Podcastul integral poate fi urmărit pe platforma youtube (click aici).

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News