Actorul, scriitorul și teologul Răzvan Ionescu a publicat recent un volum de amintiri din teatru, iar Ionuț Vulpescu l-a provocat la un dialog în cadrul podcastului Avangarda, postat pe platforma youtube.

”Nicolae Ceaușescu a intrat, la un moment dat, în Teatrul Național prin spate, povestește Răzvan Ionescu o întâmplare relatată de Costel Constantin. Și s-au pomenit ăștia cu el la repetiții, prin sală, la Sala Atelier, repeta Cojar o piesă cu Tania Filip, o piesă antică. Ceva greu. Și imediat s-a dus vorba, a venit Beligan, care era director și om de casă al familiei Ceaușescu, și mă rog, erau amici, așa. Și Ceaușescu a dat drumul șoferului și gărzilor de corp, mă rog, or mai fi rămas câțiva pe acolo, și a plecat cu Beligan prin spate, pe la Tudor Arghezi, pe jos, și prin spate, să se ducă pe Regală, în jos, spre Comitetul Central. Lumea mai mult pe Beligan îl recunoștea. Pe colț, la Regală, era o clădire în care era o cantină a IEFS-ului, Institutul de Educație Fizică și Sport. Și bucătăresele erau pe geam, și la un moment dat una zice: „Fetelor, veniți repede! Veniți, veniți! E Radu Beligan, să îl vedeți, e cu.... aoleu”! Și s-a retras înăuntru.

Beligan stă în picioare? În genunchi să stea când joc eu!

”La aniversarea Ioanei Petrescu a urcat pe scenă să spună câteva cuvinte și Radu Beligan, își amintește Răzvan Ionescu. Și a evocat o întâmplare cu el, când era tânără vedetă și toată lumea începuse deja să întoarcă capul după el, începuse o piesă la Teatrul Mic, care pe atunci se numea altfel, iar în rolul principal era un mare actor, ajuns la senectute, Ion Iacovescu. Și scena, cortina are o găurică prin care actorii se uită să vadă cine e în sală, ce prieteni vin, uite-o pe mama, uite-l pe tata, a venit criticul cutare, și s-a uitat și la un moment dat l-a văzut pe Beligan. „Meștere, meștere! E în sală, stă în picioare!” Și Iacovescu: „Stă în picioare? Beligan? În genunchi să stea când joc eu!” Și atunci pe scena teatrului, toată trupa de tineri din spectacolul acela a îngenuncheat”, a povestit Răzvan Ionescu.

Interviul integral poate fi urmărit pe platforma youtube.

 Diplan îi spunea lui Ceaușescu nea Văpaie

”Constantin Diplan a fost tipul băiatului de cartier, își amintește Răzvan Ionescu. Cu șprițuri, cu glume, cu table, cu pocker, o figură de un pitoresc extraordinar, niciodată vulgar, întotdeauna cu umor fin și cu gura mare. Tot timpul vorbea de Ceaușescu. Nea Nicu în sus, ce a făcut Nea Nicu, și tot avea probleme cu viza. Și Horia Popescu, care era director la teatru, i-a spus: „Măi, Costică, mai termină cu asta cu Ceaușescu că tot timpul trebuie să umblăm ca să îți obținem ție viza.” Știa că nu fuge, dar din cauza chestiilor ăstora nu li se dădea viza. Și-atuncea nu se putea abține să vorbească de Ceaușescu prin restaurante, cârciumi, pe unde era, și îi pusese o poreclă lui Nea Nicu, îi zicea „Văpaie. Nea Văpaie”. Că Nea Nicu se aprindea când vorbea și îi zicea Nea Văpaie. La un moment dat eram la o masă, era și cu un prieten al lui, finlandez, președintele Finlandei era atunci unu pe care îl chema Urho Kekkonen. Și Diplan, la masă, cu sprițuri, îi tot dădea cu Nea Văpaie, Văpaie, ăla nu înțelegea nimic. Lega el ceva românește. Și zice: „Măi, Dipi, dar ce tot atâta la tine Vapaie, Văpaie, ce e asta?” Și Dipi ia scrumiera și zice: „Mă, vezi cum e la voi, Kekkonen, la noi este Văpainen!”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News