„«Marcel Gentoiu» – un geamantan vorbăreţ care se deplasează printre călători şi îi face atenţi - are un important aport în conştientizarea oamenilor asupra necesităţii de a avea grijă de bagajele lor", informează Poliția Capitalei într-un comunicat de presă, postat pe site-ul instituției.
Geamantanul cu personalitate, vorbăreţ şi grijuliu Mihai Gentoiu s-a deplasat printre călătorii aflați în incinta Gării de Nord din București şi le-a comunicat mesaje de atenţionare.
Totodată, el le-a adresat oamenilor sfaturi, recomandări şi informaţii despre statistici ale Poliţiei Române, privind furturile de bagaje şi cauzele care favorizează comiterea unor astfel de fapte, respectiv neatenţia sau neglijenţa celor care devin victime.
În sprijinul lui, poliţiştii de la transporturi şi cei de la prevenire au distribuit pliante şi au adresat sfaturi şi recomandări, urmărind acelaşi deziderat, siguranţa cetăţeanului.
Conform unui studiu realizat anul trecut de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, furturile comise în perioada 2012-2013 asupra călătorilor, în trenuri şi gări, sunt favorizate fie de neatenţia acestora, (adormirea, lipsa de supraveghere a bunurilor etc.), în 70,7% din cazuri, fie de neglijenţa lor (au uitat bunurile), în 12,2% dintre situaţii.
Ce recomandă Poliția Română
Pentru toți cei care aleg să călătorească cu trenul, Poliția Română a oferit și câteva sfatir:
- Supravegheaţi-vă bunurile şi valorile pe care le aveţi la dvs. atunci când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete şi în locuri aglomerate! Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!
- Dormind în tren sau în sălile de aşteptare, puteţi rămâne fără portofele, genţi sau bagaje.
- Nu vă faceţi „prieteni" de ocazie dintre persoanele din compartiment şi nu consumaţi băuturi sau alimente de la necunoscuţi. Acestea pot conţine somnifere şi vă „treziţi" fără bagaje.
- Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor! Locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!
- Dacă vi se pare că o persoană care merge în apropierea dumneavoastră arată sau se comportă suspect, opriţi-vă şi lăsaţi - o să se distanţeze. Astfel, va înţelege că acordaţi atenţie siguranţei dumneavoastră.
- Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători sau din aeroporturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”