Data actualizării:
Data publicării:

Partidul Național Democrat, principii fondatoare. Integritatea, competența, performanța și solidaritatea națională, printre crezurile noului partid

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Gabriela Anghel, membru fondator PND
Gabriela Anghel, membru fondator PND

Deputatul Gabriela Anghel, membru fondator al Partidului Naţional Democrat, în curs de înfiinţare, a convocat şedinţa de constituire a Comitetului de Iniţiativă al PND Prahova miercuri, 28 ianuarie.

Comitetul este format din 12 persoane, care au ca priorităţi organizarea la nivel judeţean a structurilor Partidului Naţional Democrat şi completarea listelor cu semnături de susţinere în scopul înscrierii.

Secretar executiv, responsabil de activitatea judeţeană, a fost ales dl. Daniel Voicu.

Potrivit unui comunicat remis redacției, "Partidul Naţional Democrat îşi doreşte să reprezinte o şansă reală pentru comunităţile locale prin promovarea de proiecte viabile pentru acestea, dar şi prin susţinerea oamenilor competenţi, muncitori şi serioşi, care au ceva de oferit comunităţilor lor.

Totodată, va reprezenta o rampă de lansare pentru tinerii valoroşi şi pentru toţi aceia care
şi-au dorit sau îşi doresc o carieră politică onestă, dar nu au avut posibilitatea de a se remarca în mediul politic din cauza nepotismului practicat în partidele consacrate".

Citește și: PNL Prahova a cerut suspendarea consilierilor care au migrat prin OUG 55. Solicitarea respinsă

Principii fondatoare

Astfel, Partidul Naţional Democrat şi-a propus ca principii fondatoare: integritatea, competenţa şi valoarea, proiectul, transparenţa, performanţa, responsabilitatea, respectul, solidaritatea naţională, competiţia şi pragmatismul.

De asemenea, PND își propune "un Statut echilibrat şi democratic şi cu un sistem riguros de selecţie a candidaţilor, pot duce Partidul Naţional Democrat la un rezultat decent în 2016 şi pot face din PND alternativa reală pentru comunităţile locale", se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel