„Oricum vor muri! Parafrazându-i pe coronasceptici, așa putea să gândească medicul de gardă de la spitalul din Piatra Neamț. Omul ăla, și echipa lui, a ales să se bată cu focul din dorința ca pacienții lui să trăiască. Pentru că asta înseamnă umanitate și respectul față de viață și profesie”, a transmis, duminică, 15 noiembrie, Gelu Duminică.
„Momentele de criză scot, din fiecare dintre noi, ce avem mai bun sau ce avem mai rău. Gândiți-vă doar că putem ajuta sistemul să nu fie supra-solicitat și să cedeze. (...)
În momentul în care înjurați, la grămadă, oamenii din sistemul medical românesc, vă rog să aveți în minte oameni precum dr. Denciu. Care nu sunt puțini deloc!”, a subliniat sociologul.
Zece persoane au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, la Secţia ATI a Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.
Alți pacienți au fost transferați la Spitalul din Lețcani. Printre persoanele rănite se numără și cadre medicale, între care și medicul de gardă Cătălin Denciu, care a încercat să își salveze pacienții, și medicul ATI din secția non-COVID, Pavel Borș, care a stins cu mâinile goale hainele colegului său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie