Data publicării:
Mihaela Bilic, motivul pentru care ne îngrășăm: Nu mâncarea e de vină. Asta este problema!
Nutriționistul Mihaela Bilic a vorbit despre motivul pentru care ne îngrășăm de fapt, fiind de părere " că nu mâncarea e de vină".
"Când mâncarea n-are gust, rezolvarea e sosul. Din belșug. Poate vi se pare ciudat când spun că nu e ușor să faci mâncare bună fără sos. Alimentele, așa cum le-a făcut Natura, sunt mult mai puțin gustoase și irezistibile decât credem noi. Putem spune chiar că sunt ușor fade, intensitatea gustului este prea puțin puternică pentru a ne impresiona papilele. Fie că e vorba de carne, lapte sau făinoase, gustul lor este neutru, fără condimente și ierburi aromate majoritatea preparatelelor ar fi banale.
Atunci cum de ajungem să credem că nu ne putem abține de la mâncare, că totul este atât de savuros și delicios încât devenim obezi din cauza mâncării? Părerea mea e că nu mâncarea în sine e de vină, ci "potențiatorii"de gust, adică sosurile și toppingurile care se adaugă din belșug peste orice aliment. Vorbesc despre acele sosuri gata preparate, fie că e vorba de muștar, maioneză, ketchup, tzatziki sau alte câteva sute de variante frumos colorate, în care sunt "înecate" aproape toate preparatele: salate, legume, paste făinoase, orez, cartofi prăjiți/copți, burgeri, cârnați, sandvișuri, șaorma și chiar clătitele și înghețata. Totul are sos sau topping din plin. De la sos vine și gustul, de la sos vin și caloriile", spune nutriționistul Mihaela Bilic, pe pagina sa de Facebook.
Vezi și: De ce să pui ulei în cafea. Efectele sunt uimitoare. Trebuie să încerci!
"Sosul ascunde un preparat inferior. Consumăm produse mediocre"
"Nu că aș avea ceva împotriva aromelor, dar sosul ascunde de obicei un preparat inferior din punct de vedere al calității sau al iscusinței bucătarului. De la restaurante, până la fast food și chioșcuri stradale, majoritatea produselor pe care le consumăm sunt mediocre și pline de sos. Incercați să gustați cu adevărat cartoful, hot dog-ul, chifteaua sau spaghetele dând sosul la o parte. Sunt ele atât de irezistibile și delicioase precum credeați? Până și clătitele sau deserturile pierd din puterea de atracție fără sos de ciocolată sau caramel.
De ce ne supărăm pe mâncare, când de fapt papilele noastre sunt sensibilizate și supra-stimulate de aceste sosuri supra-adăugate? In realitate, mâncăm mult și prost, iar mai trist este că rămânem cu senzația că am mâncat bine. Iar la capitolul ingrediente, majoritatea sosurilor conțin potențiatori de gust, așa că nu doar ne plac, dar le vrem iar și iar. Soluția ar fi un "detox" la nivel de receptori gustativi, să scăpăm de acești "îmbunătățitori" de gust, ca să ajungem să ne bucurăm din nou și să fim satisfăcuți de produsele naturale, fade... Fără sosuri și toppinguri, mai mult de jumătate din oferta alimentară ar fi de neconsumat, spre siguranța siluetei și sănătății noastre și spre disperarea industriei alimentare", explică nutriționistul.
Vezi și: Cașcaval de post. Cum se prepară. Secretul sandvișurilor delicioase, în post
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News