Data actualizării:
Data publicării:

Copiii, un exemplu alimentar pentru adulți. Doru Negru: Nu mai revenim la setările de fabrică. Aici e răul

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Dr. Doru Negru, medic de boli interne, diabet, nutriție, boli metabolice la Spitalul Clinic SANADOR, susține că ar trebui să urmăm exemplul copiilor în privința mâncatului.

Dr. Doru Negru, medic de boli interne, diabet, nutriție, boli metabolice la Spitalul Clinic SANADOR, susține că educația în privința alimentației este una de durată, putând să ajungă chiar și la trei generații și a arătat care este principala greșeală pe care o face omul legat de alimentație.

”Trăim într-o lume schizoidă. Noi trăim într-un mediu obezogen, societatea, nu că ne îmbie, dar aproape ne silește să ne îngrășăm. În asemenea condiții, să încerci să îl scapi pe om de greutate este ca și cum ai încerca să faci o cură de dezintoxicare alcoolică unui bețiv  într-un bar. 

Eu vorbesc. Eu vorbesc, eu aud.

Eu ar trebui să îl lămuresc pe cel de vis-a vis, pentru ca la rândul lui să îl învețe pe copilul lui, care la rândul lui să îl învețe pe copilul lui, iar copilului să îi se pară normal ceea ce spun eu, pentru ca urmașii  copilului lui să le meargă bine.

Deci e vorba de trei generații care trebuie să treacă pentru a învăța să mâncăm. Sî învățăm că mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm. 

Sanador

Am întors mașina lumii cu susul în jos, am transformat mijlocul într-un scop.

În capul meu mâncarea este un mijloc de a supraviețui, nu un scop. Tot așa cum banul este un mijloc de schimb, nu un scop. Iată, societatea le-a transformat în scopuri și atunci este normal că nu merge bine. Asta este lumea în care trăim”, a declarat doctorul Doru Negru în emisiunea DC News.

Negru: Copilul, un mic animăluț pe care noi n-am apucat încă să-l spurcăm

”Uitați-vă la copilul mic, uitați-vă la copilul de trei-patru anișori. Copilul la trei-patru anișori  este un mic animăluț pe care noi n-am apucat încă să-l spurcăm.  Și în loc să învățăm noi de la el (...), îl învățăm noi prostii ce vrea copilul la 3-4 ani vrea să alerge. El nici nu știe să meargă, el aleargă. Dacă el merge, el se împiedică și cade. 

Ce nu vrea copilul să facă? Să stea cu fundul pe scaun, la masă. Și noi îi scoatem această normalitate cu forța. Stai acolo și mănâncă, sau mănânci mâncare sau mănânci bătaie, tot mănânci la masa asta. 

Îi băgăm în cap tâmpenia: papă tot să te faci mare. Copilul cuminte papă tot și când a crescut copilul mare, vine unul ca mine și spune că: tot sistemul tău de gândire e viciat, e prost, tu trebuie să alergi, să nu mănânci. Lucru pe care îl știam la 3-4 ani, nu mai revenim la setările de fabrică. Aici e răul. 

Mâncarea, băutura, drogurile și țigările sunt la fel, la fel, de toxice. Dar de mâncare, nimeni nu ne-a spus niciodată. 

Toată lumea știe că ne-am îngrășat fiindcă cam mâncat mai mult decât am alergat. Poate nu mâncăm mult, deși mâncăm mult, dar pentru că nu alerg deloc. și puținul devine prea mult”, a mai spus doctorul Doru Negru.

Mai multe în video:

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel