'Nu e vorba de nicio convocare. Ministrul nu are în agendă nicio întâlnire', a declarat Vâlcu. Precizarea a fost făcută în contextul în care în mass-media au apărut informaţii că Hans Klemm ar fi fost convocat miercuri seară la MAE pentru explicaţii, după ce primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a postat pe Facebook o fotografie în care apare alături de ambasador şi de alţi reprezentanţi locali ţinând în mână steagul ţinutului secuiesc. Hans Klemm este ambasadorul Statelor Unite în întreaga Românie, a precizat misiunea diplomatică a SUA la Bucureşti, ca reacţie la fotografia postată de primarul din Sfântul Gheorghe, Antal Arpad, iar MAE a menţionat, miercuri, pentru Agerpres, că vizita diplomatului american în Harghita şi Covasna se înscrie în atribuţiile curente ale ambasadelor de a se documenta la faţa locului.
Totodată, MAE a subliniat, legat de fotografia cu diplomatul american, că 'asemenea vizite presupun inclusiv necesitatea înţelegerii şi luării în considerare a posibilităţii existenţei unor sensibilităţi'.
'Vizita ambasadorului Hans Klemm în teritoriu se înscrie în atribuţiile curente ale ambasadelor de a se documenta la faţa locului cu privire la realităţile din statul de reşedinţă şi de a avea un dialog cu autorităţile locale. (...) În ceea ce priveşte fotografia la care faceţi referire, asemenea vizite presupun inclusiv necesitatea înţelegerii şi luării în considerare a posibilităţii existenţei unor sensibilităţi. Am transmis aceste considerente partenerilor noştri americani în cadrul unei discuţii cu Ambasada SUA la Bucureşti', se arată în răspunsul MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- CNA, mesaj despre Florin Piersic. Atenționare pentru toate televiziunile
- Ce faci când intri într-o intersecție. Titi Aur: Asta e o lecție pe care trebuie să o învețe fiecare șofer / video
- Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația
- Românii vor beneficia de o aplicație unică a statului, unde vor avea cardul de sănătate, buletin, pașaport. Vezi lista completă
- BANCUL ZILEI: Soția îi îndeplinește dorința soțului
- Ultima oră: Florin Piersic a ajuns la Spitalul Foișor. Urmează să intre în operație
- Alimentele care distrug cancerul. Dr. Virgiliu Stroescu: Mâncați minunea asta și s-a terminat cu cancerul și cu toate bolile / video
- Horoscop 9 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Discuții neplăcute cu familia pentru o zodie. Trebuie să ai răbdare
- Rutina de somn a Prințesei Kate Middleton. Seamănă izbitor cu cea a Reginei Elisabeta a II-a
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 9 mai, 2024