Data actualizării:
Data publicării:

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare mare pe 10 mai: Izvorul Tămăduirii

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Calendar Creștin Ortodox. Pe 10 mai 2024, în vinerea din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși prăznuiesc o mare sărbătoare închinată Maicii Domnului: Izvorul Tămăduirii.

Aceasta mare sărbătoare ne aduce aminte de una din minunile făcute de Maica Domnului cu un orb. Inainte de a fi împărat, Leon cel mare a aflat într-o pădure un orb, care i-a cerut apă. La sfatul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apa dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat.

Pentru a mulțumi Maicii Domnului, în momentul când a ajuns împărat al Bizanțului, Leon cel Mare a construit în apropierea izvorului o biserică, unde, apoi, s-au săvârșit numeroase minuni.

Aceasta biserică, situată în vechiul cartier Vlaherne, vechiul Constantinopol se mai vede până astazi în actualul Istanbul. Sarbătoarea Izvorul Tamăduirii s-a generalizat în Biserica Ortodoxa în timpul secolelor 5 - 7.

În toate bisericile și mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, se face slujba de sfințire a apei, după o rânduială specifică Săptămânii Luminate.

Canon de rugăciune către Maica Domnului la Praznicul Izvorului Tămăduirii. Cântarea 1 din 9 Cântări ale Canonului de rugăciune:

'Izvorăşte-mi acum, Izvorule, Fecioară de Dumnezeu Născă­toare, dându-mi darul cuvântu­lui, ca să laud izvorul tău, care izvorăşte viaţă şi har credincioşilor; că tu ai izvorât pe Cuvântul Cel într-un ipostas.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Locaş de tămăduire mai presus de fire se arată tuturor biserica ta cea sfântă, Fecioară! Că din moarte vădită ridică lămurit pe credincioşii care aleargă la dânsa şi izvorăşte tuturor mângâierea cea din belşug.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Din ceruri reverşi nouă daruri fără împuţinare, ceea ce eşti cu adevărat una; căci pe cel orb îl faci să vadă lumina, prin tina cea nouă, strigând tu de sus către Leon, mai presus de gând.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Bucură-te, Mărie, bucură-te, ceea ce eşti lauda de obşte şi cin­stită a neamului omenesc! Că Ziditorul tuturor peste tine S-a pogorât vădit, ca o picătură, arătându-te izvor nemuritor, dumnezeiască Mireasă.'

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel