Data publicării:
CNA, mesaj despre Florin Piersic. Atenționare pentru toate televiziunile
Având în vedere modul în care sunt difuzate, în spațiul audiovizual, informațiile privind starea de sănătate a actorului Florin Piersic, membrii Consiliului Național al Audiovizualului reamintesc furnizorilor de servicii media audiovizuale că au obligația să trateze cu decență și responsabilitate acest subiect și subliniază faptul că drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt prioritare.
Totodată, Consiliul atrage atenția că titlurile afișate pe ecran trebuie să reflecte cât mai fidel informațiile transmise și că nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la demnitate, la propria imagine şi la respectarea vieţii private.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului, „Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea şi educarea, inclusiv sub aspect ştiinţific, şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului”.
De asemenea, Codul de reglementare a conținutului audiovizual stipulează:
Art. 32 alin. (2) „Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la demnitate, la propria imagine şi la respectarea vieţii private, aşa cum acestea sunt recunoscute şi ocrotite de Codul civil; simpla invocare a acordului prealabil al persoanei nu poate justifica încălcarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, ordinea publică sau bunele moravuri şi nici nu poate înlătura răspunderea furnizorului de servicii media audiovizuale pentru conţinutul programului, prevăzută la art. 3 al Legii audiovizualului.”
Art. 34 alin. (2) „Este interzisă difuzarea imaginii sau vocii persoanei aflate într-un spaţiu privat, fără acordul scris al acesteia”.
Art. 46 alin. (1) „Difuzarea informaţiilor şi/sau imaginilor persoanelor aflate sub tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate este permisă numai cu acordul persoanei sau, în cazul în care persoana este fără discernământ ori decedată, cu acordul familiei sau al aparţinătorilor”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News