Soluţia, publicată miercuri pe portalul instanţei, poate fi contestată în trei zile de la comunicare.
'Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Tusciuc Mircea, în prezent în Penitenciarul Tg-Jiu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Tusciuc Mircea, aflat în executarea mandatului nr.835/2018 emis de Judecătoria Slatina în baza sentinţei penale nr.681/2017', se arată în soluţia pronunţată pe 14 mai de Judecătoria Târgu Jiu. Un alt medic condamnat la închisoare în dosarul privind decesul copilului cu fractură de antebraţ, ortopedul Paul Iancu , a fost eliberat condiţionat în luna martie anul acesta.
Medicii Mircea Tusciuc şi Paul Iancu de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina au fost condamnaţi definitiv în aprilie 2018, de Curtea de Apel Craiova, la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare într-un dosar în care au fost judecaţi pentru ucidere din culpă. Sentinţa definitivă a fost dată la aproape opt ani de la decesul unui copil din comuna Şerbăneşti, care a murit în mai 2010 din cauza unui şoc septic suferit în urma unei fracturi de antebraţ. Medicul care l-a internat pe copil, Paul Iancu, i-a pus atelă gipsată şi la câteva zile copilul a fost externat. În seara zilei în care a fost externat, copilul a fost readus la spital în stare gravă, iar diagnosticul a fost de cangrenă. Băiatul a fost supus imediat unei intervenţii chirurgicale de către medicul Mircea Tusciuc, în urma căreia i-a fost amputată mâna. După ce starea lui s-a înrăutăţit, băiatul a fost transportat cu un elicopter SMURD la Bucureşti, însă nu a mai putut fi salvat. Procurorii care au anchetat cazul au stabilit că Paul Iancu - medic de gardă - medic primar ortoped la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în anul 2010 - nu a examinat corespunzător băiatul, stabilind în mod eronat diagnosticul.
Totodată, Mircea Tusciuc - medic specialist primar în ortopedie şi chirurgie pediatrică la aceeaşi unitate sanitară - nu a acordat îngrijirile medicale necesare copilului pe perioada internării şi a decis, în mod inoportun, externarea. Raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză a conchis că decesul copilului s-a produs urmare a modului necorespunzător de stabilire a diagnosticului de către cei doi medici, acordarea unor îngrijiri medicale neadecvate, nediagnosticarea în timp util a complicaţiilor tanato-generatoare, a lipsei de supraveghere atente şi corecte a bolnavului la internare şi pe perioada spitalizării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei