Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o convorbire telefonică cu omologul său egiptean, Abdel Fattah El-Sisi, la solicitarea părţii egiptene, a informat Administraţia Prezidenţială, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, discuţia s-a axat pe criza epidemiologică generată de noul coronavirus şi pe modalităţile de cooperare pentru contracararea răspândirii acestuia.
Șefii de stat au transmis condoleanțe
Cei doi şefi de stat au transmis condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti înregistrate în România şi în Republica Arabă Egipt, precum şi urări de însănătoşire grabnică celor infectaţi.
De asemenea, cei doi preşedinţi au discutat despre modalităţile de cooperare pentru soluţionarea globală a crizei.
Administraţia Prezidenţială arată că în cadrul convorbirii a fost subliniată dinamica "foarte bună" a relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, Klaus Iohannis amintind vizita oficială a preşedintelui Egiptului de anul trecut, precum şi întâlnirea din marja primului Summit între Uniunea Europeana şi Liga Statelor Arabe, care a avut loc în februarie anul trecut la Sharm El-Sheikh.
Klaus Iohannis a dat asigurări
"Preşedintele Klaus Iohannis l-a asigurat pe omologul egiptean de sprijinul său pentru continuarea aprofundării cooperării bilaterale, în toate domeniile de interes comun, în special în cel economic, Egiptul reprezentând principalul partener economic al României din Africa şi Orientul Mijlociu. În acest context, a fost abordată măsura luată de autorităţile române privind suspendarea temporară a exportului de grâu pentru statele din afara Uniunii Europene. Preşedintele României a subliniat că măsura a fost aplicată pentru o perioadă redusă de timp, fiind menită să asigure securitatea alimentară naţională. Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat faptul că România este interesată să continue exportul de grâu în Egipt, ca parte a consolidării relaţiilor economice dintre cele două ţări", indică Administraţia Prezidenţială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Scandal la "spitalul reziștilor", Colțea. Nu au bani de medicamente, dar aduc firme peisagistice. Chirieac: E vorba despre reforma profundă a sistemului de sănătate din România