Rata anuală a inflaţiei s-a plasat la 7,96% în 2010, după ce preţurile au urcat cu 0,5% în decembrie, iar avansul a fost aproape dublu faţă de nivelul raportat în 2009, în special din cauza majorării TVA şi a scumpirilor la anumite alimente, combustibili, tutun şi servicii, potrivit INS.
Astfel, BNR a ratat pentru al patrulea an consecutiv ţinta de inflaţie, stabilită la 3,5% plus/minus un punct procentual. Rata anuală a fost de 4,74% în 2009, când intervalul ţintit a fost tot de 2,5-4,5%, informează Mediafax. Anul trecut, cel mai mare impact asupra indicelui preţurilor de consum l-au avut scumpirile înregistrate la tutun (26,34%) şi combustibili (15,38%), care au ponderi mari în coşul utilizat de INS.
De asemenea, în 2010, în afară de ouă, toate alimentele s-au scumpit, cea mai mare creştere de preţ fiind consemnată la cartofi, dar care are o pondere redusă în coşul INS. Scumpiri de peste 10% pe partea mărfurilor alimentare au mai fost înregistrate la legume şi conserve de legume (22,48%), fructe proaspete (18%), ulei comestibil (21%) şi miere (10,3%).
În categoria mărfurilor nealimentare, o scumpire importantă a avut loc la energia termică, unde preţurile au urcat cu 12%.
Pe partea serviciilor, cele mai mari creşteri de preţuri au fost raportate la apă, canal şi salubritate (15,85%), alte servicii (15%), transport cu CFR (14%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Dovadă de respect pentru România. Momentul în care Ambasadorul coreean Rim Kap-soo ne vorbește limba
- Conferința Universităților (IV): Învățământul superior din România, pe harta mondială a educației
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă