"Vom continua să forăm în zonele care ne aparţin", a declarat şeful statului turc la Istanbul, într-o alocuţiune televizată. "Cineva a dat un ordin. Se pare că vor aresta echipajul navei noastre. Nu o să iasă bine dacă faceţi acest lucru", a avertizat Erdogan. Conform informaţiilor apărute în presă, autorităţile cipriote au eliberat săptămâna trecută un mandat de arestare pentru membrii echipajului navei de foraj sub pavilion turc Fatih.
La încheierea unei întâlniri la nivel înalt a reprezentanţilor a şapte state din sudul Europei, desfăşurată în capitala malteză La Valletta, vineri a fost dată publicităţii o declaraţie comună în care Turcia este obligată să "îşi înceteze activităţile ilegale" în apele din zona economică exclusivă a Ciprului. "Dacă Turcia nu pune capăt actelor sale ilegale, vom cere UE să aibă în vedere măsuri potrivite", se arată în documentul oficial.
Ministerul turc al afacerilor externe a apreciat sâmbătă că această declaraţie este "părtinitoare" şi contrară legilor internaţionale
În ultimii ani, descoperirea unor zăcăminte uriaşe de gaze naturale în regiune a stârnit foarte mult interesul. Ciprul a semnat contracte de explorare cu giganţi din domeniul hidrocarburilor precum compania italiană ENI, cea franceză Total sau cea americană ExxonMobil. Dar Republica Cipru, recunoscută pe plan internaţional, nu îşi exercită autoritatea decât asupra a două treimi din sudul insulei, partea de nord fiind ocupată de Turcia din 1974.
Ankara se opune oricărei explorări şi exploatări a acestor resurse de gaze care ar exclude Republica turcă a Ciprului de Nord, autoproclamată şi nerecunoscută de comunitatea internaţională.
Turcia a acordat în 2009 şi 2012 contracte de explorare companiei Turkish Petroleum
Erdogan l-a criticat duminică pe preşedintele Franţei Emmanuel Macron care a afirmat vineri, în cadrul summitului din Malta, că "UE nu va face dovadă de nicio slăbiciune" în legătură cu forajele Turciei.
"Ce are a face Franţa cu asta?", a tunat Erdogan."Turcia este o putere garantă în Cipru. Grecia şi Marea Britanie sunt, de asemenea, puteri garante. Dumneavoastră ce sunteţi?", s-a adresat preşedintele turc omologului francez."Faceţi cumva astfel de declaraţii în numele Total? Dovediţi că aveţi o procură (din partea Total pentru a face acest lucru). Atunci asta ar însemna că aţi renunţat la preşedinţie şi aţi devenit acum avocat", şi-a continuat critica Recep Tayyip Erdogan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general