Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au devenit părinți de curând. Tânăra mămică a postat prima fotografie cu bebelușul, de pe patul de spital, iar de atunci reacțiile și întrebările au început să curgă.
Dani Oțil se gândește deja la momentul în care fiul său va merge pentru prima dată la școală, dar și către ce hobby-uri să îl îndrume.
Ce ar vrea Dani Oțil să îi facă fiului său încă de la 6 ani. Mamele vor fi revoltate
Dani Oțil a dezvăluit în emisiunea pe care o prezintă ce planuri are cu fiul său. Totul a fost doar o glumă, dar replica lui a surprins multe mame.
"Îl tatuez de la 6 ani, să fie rău acolo la noi în cartier în Corbeanca. Că noi o să fim bătrâni. Ce cursuri de balet? Dimineața când mergem la grădiniță ne dăm cu zăpadă pe burtă, o să fim duri", a spus Dani Oțil despre bebelușul său, în glumă.
Mai mult, prezentatorul a reacționat acid după ce mai mulți urmăritori l-au atacat că a scos copilul afară din casă deși e abia născut.
"Am de zece zile bebeluș și mi-am dat seama ca există mulți ”specialiști” în neonatologie pe rețelele de socializare. M-au întrebat unii de ce am scos copilul afară? Că cică e prea devreme.
Cică 2-3 luni să nu îl scoți. Ieri am scos pentru prima dată bebelușul afară. Nici bine nu a pus soția un story pe Instagram, că o fană în loc să îi scrie prietenei ei că ia uite-o și p-asta scoate copilul așa devreme afară, i-a scris, de fapt, Gabrielei", a mai spus Dani Oțil în emisiune.
Dani Oțil, anunț despre numele bebelușului. Hohote de râs în direct
Acum, întrebarea care îi macină pe toţi este ce nume va purta băieţelul, iar Dani Oțil, care de obicei este discret când vine vorba de viața personală, a oferit un indiciu.
Anunțul lui a stârnit hohote de râs în platoul emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani".
În cadrul emisiunii de la Antena 1, colegii l-au întrebat pe Dani ce nume au ales el şi Gabriela Prisăcariu pentru fiul lor, iar el a spus că băieţelul va purta un nume format din 4 litere.
"Nu-mi spune că i-ai pus Dani Oțil Jr!?", i-a spus imediat Răzvan Simion.
Dani Oțil nu a răspuns răutății colegului său așa că s-a rezumat doar la un zâmbet.
Momentul nu putea fi trecut cu vederea, motiv pentru care colegii săi din platou au început să-și dea cu părerea și să facă glume referitoare la numele bebelușului conform detaliilor date de Dani, făcând referire la colegii de la televiziunea concurentă, PRO TV.
"Busu, Neti, Lora, Cove", au fost propunerile care au stârnit hohote de râs în platoul „Neatza cu Răzvan și Dani”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”