Consiliul de Stat francez a validat joi decizia guvernului de la Paris de a continua controalele la frontierele interne ale spaţiului Schengen, deşi starea de urgenţă nu mai este în vigoare, considerând că măsura este 'proporţională' cu gravitatea ameninţării teroriste, relatează AFP.
'Având în vedere natura acestui risc terorist şi necesitatea de a-l preveni eficient, de a controla identitatea şi provenienţa persoanelor care doresc să intre în Franţa, Consiliul de Stat consideră că decizia este proporţională cu gravitatea ameninţării', a explicat cea mai înaltă instanţă administrativă din ţară, într-un comunicat.
Instituţia a fost sesizată cu un recurs pentru 'exces de putere' de către mai multe asociaţii de ajutor pentru străini care au cerut anularea deciziei guvernului de a menţine controalele la graniţe între 1 noiembrie 2017 şi 30 aprilie 2018.
ONG-urile Cimade, Anafé (Asociaţia naţională de asistenţă la graniţe pentru străini) şi Gisti (Grupul de informaţii şi sprijin pentru imigranţi) au apreciat că această măsură aduce 'grave atingeri drepturilor persoanelor şi libertăţii de circulaţie'.
În opinia acestor asociaţii, 'principalul obiectiv (al statului) este de a limita drastic libertatea de circulaţie a persoanelor migrante în cadrul UE', mai ales 'cele care vin din Italia, Grecia şi Spania'. Respectivele ONG-uri au criticat de asemenea 'controalele discriminatorii, fondate pe înfăţişare şi facies'.
[citeste si]
Aceste controale la graniţele interne ale spaţiului Schengen, restabilite după atentatele jihadiste din noiembrie 2015 la Paris, urmau să se încheie la 31 octombrie, când a încetat starea de urgenţă. Dar guvernul, care a evocat ameninţarea teroristă, a adresat o notă la 3 octombrie Comisiei Europene pentru prelungirea acestor controale.
'Întrucât din 13 noiembrie 2015 guvernul francez a reintrodus sau prelungit în nouă rânduri consecutiv controlul la graniţele interne', reclamanţii au contestat de asemenea durata măsurii în conformitate cu normele Codului frontierelor Schengen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic