Care sunt cele două stațiuni-vedetă pentru minivacanța de 1 mai și Paște. Corina Martin: Sunt foarte multe rezervări
Corina Martin, Secretar General al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) a vorbit, în emisiunea ”Totul despre Bani”, despre pachetele pregătite pentru românii care vor petrece 1 Mai și vacanța de Paște pe Litoral.
Corina Martin, Secretar General al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR), a făcut un anunț important privind minivacanța de 1 Mai, în contextul în care se va face ”punte” cu vacanța de Paște.
”O să avem o mini-maxi vacanță, pentru că de această dată minivacanța clasică, tradițională, de 1 mai se leagăsau continuă cu minivacanța prilejuită de sărbătoarea pascală.
Noi îi spunem, aici, Lumina de la malul mării, așa se cheamă de foarte mulți ani. Acest eveniment prin care invităm turiștii, vizitatorii să vină să ia lumină de la malul mării.
Așadar vom avea foarte multe nopți și zile, desigur, de cazare pentru turiștii noștri, iar asta a făcut ca hotelierii să poată să alcătuiască pachete diverse pentru toate ocaziile.
Adică pentru cei care doresc doar două nopți, pentru cei care doresc trei sau patru nopți, pachete mai lungi de vacanță, pentru că vremea va fi foarte frumoasă și, întotdeauna, dacă avem vremea frumoasă și noi avem evenimente, oamenii se bucură să stea mai mult pe litoral”, a declarat Corina Martin secretarul FPIOR, în cadrul emisiunii ”Totul despre bani” de la DC News TV și DC News.
Care sunt stațiunile-vedetă pentru minivacanța de 1 Mai
”Avem un top al vânzărilor care plasează stațiunea Mamaia, desigur, pe primul loc, evident, urmată de Eforie, dar și de Vama Veche.
Întotdeauna, de fapt, Mamaia și Vama Veche sunt două destinații vedetă și așa se face că sunt foarte multe rezervări.
Am și lansat lista evenimentelor, multe evenimente, pregătite pentru 1 mai pe Litoral, în stațiunea Mamaia mai ales.
Asta înseamnă că oferim publicului larg, și turiștilor, și vizitatorilor, toate motivele de a alege Litoralul românesc pentru 1 Mai sau, de ce nu, pentru un 1 Mai prelungit”, a mai spus Corina Martin.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News