Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seara, că Gigi Becali nu poate fi pus în libertate din cauza avizului negativ primit de la Ministerul Justiției. Potrivit unor informații, cererea de grațiere nu ar fi îndeplinit toate condițiile.
Avizul negativ primit de la MInisterul Justiției a spulberat, pentru moment, speranța de punere în libertate a lui Gigi Becali și a familiei. Cel care îl ține în continuare pe Bacali între zidurile închisorii este un viciu de procedură.
Practic, Ministerul Justiției a dat acel aviz negativ, deoarece în momentul în care a fost depusă de către familie acea cerere, nu ar fi fost respectați toți pașii prevăzuți de lege, deoarece există o procedură potrivit căreia cererea trebuie formulată, depusă și ulterior luată în discuție. Acest lucru nu oprește cu nimic familia în a depune noi cereri de grațiere. Important este ca cererea să fie depusă fie de Gigi Becali, fie de către un membru al familiei.
Traian Băsescu a declarat la B1 TV că pe data de 13 ianuarie a primit din partea Ministerului Justiției adresa prin care se comunica avizul negativ, alături de alte două nume pe care președintele nu a dorit să le amintească.
Referitor la acest subiect, Paula Iacob a declarat la RTV că armata de avocați a lui Becali nu poate face nimic în fața unui simplu aviz nefavorabil. Am înțeles că acesta se bazează pe motive procedurale care, eu personal, nu cred că mai există.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă