O anchetă a fost demarată în comuna botoşeneană Mihai Eminescu, după ce 15 câini cu stăpân au fost împușcați cu o pușcă de vânătoare.
Localnicii spun că cei 15 câini au fost uciși chiar în curțile proprietarilor, când stăpânii animalelor nu erau acasă, după care leșurile au fost aruncate într-o mlaștină de lângă sat și într-o adăpătoare pentru vite.
Potrivit stirileprotv.ro, se pare că doi dintre cei trei vinovați de masacru sunt vânători.
Extrem de indigant de cele întâmplate, senatorul Marius Marinescu, preşedinte de onoare al Federaţiei pentru Protecţia Animalelor şi Mediului și autorul legii nr.9/2008, privind protecţia animalelor, consideră că "Poliția ar trebui imediat să-i depisteze pe vânători și să le pună cătușele, să îi dea exemplu. Ca alți indivizi care ar încerca să repete o astfel de situație să se sperie. Persoanele acestea sunt un pericol public, dacă ele au împușcat niște câini, puteau să nimerească niște oameni. Aceste persoane care încalcă atâtea legi se pot răzbuna și împușca pe cineva", a declarat Marius Marinescu pentru DC News, pecizând ulterior că, potrivit unui studiu criminologic, 80% dintre criminali au maltratat în tinerețe animale.
Totodată, Marius Marinescu a ținut să menționeze faptul că persoanele care au împușcat bietele animale au săvârșit un șir de infracțiuni: omorârea animalelor, uz de armament și muniție în localitate, dar și sustragerea de probe, leșurile fiind mutate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”