Luăm foarte în serios un atac de acest fel şi FBI-ul îşi va continua investigaţiile şi îi va trage la răspundere pe cei care reprezintă o ameninţare pentru spaţiul cibernetic, a precizat FBI într-un comunicat.
La sfârşitul săptămânii trecute, WikiLeaks a publicat e-mailuri trimise între angajaţi ai DNC ce păreau să expună un favoritism pentru presupusa candidată democrată Hillary Clinton în faţa principalului său rival din alegerile primare, senatorul Bernie Sanders.
Corespondenţa a dus la demisia preşedintei DNC, Debbie Wasserman Schultz, duminică, demisie ce intră în vigoare la încheierea Convenţiei partidului la Philadelphia. Luni, la o reuniune înainte de Convenţie, unii protestatari au făcut ironii pe seama lui Debbie Wasserman Schultz.
Separat, Comisia pentru servicii secrete din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a fost pusă la curent în legătură cu atacul cibernetic şi va cere informaţii despre o orice posibilă legătură cu Rusia sau cu un alt stat, a afirmat un membru al Camerei, democratul Adam Schiff.
Directorul de campanie al lui Hillary Clinton, Robby Mook, a declarat duminică la CNN că e-mailurile au fost publicate de către presupuşi hackeri ruşi, în scopul de a semăna discordie la Convenţia Democrată şi de a-l ajuta pe nominalizatul republican Donald Trump, rivalul candidatei democrate la alegerile prezidenţiale americane din 8 noiembrie.
Stafful de campanie al lui Trump a catalogat drept absurde afirmaţiile taberei rivale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)