"Camera de Comerţ Americană în România îşi reafirmă susţinerea pentru valorile şi principiile fundamentale ce trebuie respectate la toate nivelele decizionale şi sociale, astfel încât România să îşi continue traiectoria de progres, bine general şi consolidare a democraţiei şi a statului de drept", se arată în document.
În opinia AmCham România, procesul de transformare a României, de consolidare a poziţiei strategice a ţării trebuie aşezat pe baze solide.
Astfel, Camera evidenţiază echilibrul puterilor în stat, independenţa justiţiei, creşterea capacităţii de bună guvernare şi combaterea corupţiei şi abuzului de putere, un stat de drept modern, performant şi etic, prin respectarea rolurilor instituţionale, transparenţă, responsabilitate şi aplicarea consistentă şi echitabilă a legii, materializarea potenţialului economic şi politic al României ca vector strategic regional de stabilitate, securitate şi prosperitate în spaţiul euro-atlantic, dublată de oportunităţi echitabile de bunăstare şi dezvoltare pentru fiecare cetăţean şi generaţiile viitoare.
Organizaţia mai vorbeşte despre corupţie, care rămâne o ameninţare gravă şi directă la securitatea naţională şi un obstacol major împotriva dezvoltării României, prin capturarea şi irosirea unor resurse critice în detrimentul proiectelor strategice naţionale de care România are atâta nevoie pentru a recupera decalaje în domenii cheie pentru societate şi economie.
"Este nevoie ca instituţiile statului să acţioneze în parametrii constituţionali, cu respectarea valorilor democratice, prin consultări publice de substanţă şi dialog instituţional constructiv şi în termeni rezonabili pentru toate părţile implicate, pentru implementarea următoarelor direcţii pe care le considerăm prioritare pentru România:
dezbaterea transparentă a pachetului de legi privind justiţia, pe baza unor politici moderne şi a bunelor practici în domeniu, resetarea structurală şi modernizarea mecanismelor instituţionale sistemice, prin instituirea unor instrumente eficiente de control şi echilibru democratic care să garanteze separaţia puterilor în stat, asigurarea autonomiei, eticii şi integrităţii în scopul protejării interesului general, asigurarea unei justiţii independente şi eficiente în limitele cadrului constituţional, ferite de ingerinţe partizane, politizare şi enclavizare", informează AmCham România.
Alte direcţii prioritare menţionate sunt modernizarea legilor de organizare şi funcţionare ale principalelor instituţii din aparatul statului de drept, prin instituirea şi întărirea unor mecanisme de verificare şi instrumente de răspundere, inclusiv control parlamentar şi civil real şi eficient, delimitarea competenţelor legale şi operaţionale, stabilirea limitelor de acţiune şi a garanţiilor respectării statului de drept şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale, introducerea unor regulamente şi standarde de etică şi integritate, performanţă şi control al riscurilor.
"Având în vedere importanţa şi necesitatea stringentă a reformei în justiţie, în scopul întăririi statului de drept pe baze consensuale, facem un apel în egală măsura la dialog constructiv şi contribuţii fundamentate din partea tuturor vectorilor politici şi civici avizaţi", menţionează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand