Accident la Grozăveşti: cinci persoane rănite
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Cinci persoane au fost rănite miercuri dimineaţă într-un accident rutier ce a avut loc sub podul Grozăveşti, a informat Ovidiu Munteanu, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Toate cele cinci persoane au fost transportate la spital - o femeie a fost grav rănită, celelalte patru uşor.

Femeia grav rănită a fost transportată la Spitalul Universitar pentru îngrijiri, o alta a fost dusă la Floreasca, iar alte trei la Elias.

Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate două autoturisme, iar evenimentul rutier s-a produs pe fondul neacordării priorităţii în trafic.

Echipaje ISU au acţionat pentru descarcerarea a două persoane. Traficul în zonă a fost oprit temporar, fiind ulterior reluat. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Tudorache, editor: Georgiana Tănăsescu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel