William Burns, nominalizat de preşedintele american Joe Biden pentru funcţia de director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), a declarat miercuri în Senat că, pentru securitatea naţională a SUA, competiţia cu China şi contracararea leadershipului ei agresiv sunt esenţiale, transmite Agerpres.
În timpul audierii în Comitetul pentru Intelligence al Senatului american, Willian Burns a afirmat că va avea patru principale priorităţi - oameni, parteneriate, China şi tehnologie - dacă va ajunge să conducă CIA. El a numit China un adversar autoritar, formidabil, care îşi consolidează capacitatea de a fura proprietate intelectuală, de a-şi reprima poporul şi de a-şi construi influenţă în interiorul SUA.
Burns a accentuat că ameninţările cunoscute persistă, printre care cele din partea Rusiei, a Coreii de Nord şi a Iranului, alături de riscurile reprezentate de ameninţările cibernetice şi de problemele globale din domeniul sănătăţii.
Burns, în vârstă de 64 de ani, fost diplomat de carieră care a lucrat atât în administraţii republicane, cât şi în cele democrate, este de aşteptat să obţină facil confirmarea Senatului pentru şefia CIA. El a fost ambasador în Iordania şi Rusia şi a deţinut alte trei poziţii importante în Departamentul de Stat.
VEZI ȘI: William Burns a fost nominalizat de Joe Biden pentru funcţia de director al CIA
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"