Vladimir Jirinovski, adevăr grăiește: Moldovenii sunt români
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Vladimir Jirinovski, iderul Partidului Liberal-Democrat din Rusia, a declarat în cadrul unui interviu acordat televiziunilor ruse că moldovenii sunt români, relatează portalul Unimedia.md.

"Moldovenii sunt români! Noi, ruşii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români!", a declarat Jirinovski.

Antiamerican, antiliberal, anticomunist, Vladimir Jirinovski este considerat de numeroşi observatori ca un opozant real al Kremlinului şi descris adeseori drept un clovn în mediile politice ruse.

Născut în 1946 în Kazahstan, el a ieşit din neantul politic la alegerile prezidenţiale din 1991, când a obţinut 8 la sută din voturi împotriva lui Boris Elţîn, principala sa promisiune de atunci fiind aceea de a scădea preţul la votcă.

După momentul de glorie din anii '90, când partidul său dispunea de un sfert din mandate în Camera inferioară a Parlamentului (Duma), Jirinovski a fost marginalizat în Rusia de Vladimir Putin fără a pierde din impetuozitatea sa verbală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel