Data publicării:

Union şi Hertha oferă sâmbătă primul derby berlinez după 1977

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Meciul dintre Union, nou promovată, şi Hertha, programat sâmbătă în etapa a zecea a Bundesligii, reînnoadă tradiţia derby-urilor din Berlin, întreruptă după 1977, relatează DPA.

Fondată în 1892, Hertha a fost campioana Germaniei în 1930 şi 1931, devenind membră fondatoare a Bundesligii şi fiind principala echipă din Berlinul de Vest în timpul Războiului Rece.

Union Berlin a fost fondată în 1966, în Berlinul de Est, şi are în palmares o cupă (1968) plus o finală de Cupa Germaniei, jucată în 2001 după reunificare. Bugetul lui Union era de 80 milioane la începutul sezonului, în timp ce Hertha are o finanţare mai solidă, de 140 milioane euro. Union este prima echipă din Berlinul de Est care a promovat în Bundesliga

Hertha joacă meciurile de acasă pe Stadionul Olimpic din Berlin, în timp ce stadionul lui Union, Alte Foersterei numără doar 22.012 locuri, mai puţin decât o treime din capacitatea arenei olimpice.

În clasament, cele două echipe sunt separate de patru locuri, Hertha ocupând locul 11 (11 puncte), iar Union - locul 15 (7 puncte).

Cele două echipe s-au înfruntat de patru ori în sezoanele 2010-2011 şi 2012-2013 din liga secundă. Hertha a câştigat meciurile sale de acasă, iar cele din deplasare s-au încheiat remiză. După căderea Zidului Berlinului, cele două echipe au celebrat momentul printr-un meci amical disputat în ianuarie 1990 pe Stadionul Olimpic din Berlin.

Ultimul derby berlinez a avut loc în sezonul 1976/1977, între Hertha şi Tennis Borussia, când echipele şi-au împărţit victoriile.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel