Aflat într-o misiune în Egipt, Congo, Etiopia și Uganda, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, reasigură revenirea exporturilor de cereale esențiale pentru continent.
De menționat că majoritatea guvernelor din Africa și Orientul Mijlociu au încercat să se ferească de conflictul din Ucraina și, în ciuda apelurilor venite din partea Statelor Unite și a Occidentului în general, niciunul dintre ele nu a impus sancțiuni împotriva Moscovei.
Luna trecută, șeful Uniunii Africane, președintele Senegalez Macky Sall, s-a întâlnit și cu Vladimir Putin, căruia i-a cerut să repornească exporturile ucrainene de grâu.
În ciuda atacului asupra portului Odessa, care a pus îndoieli asupra bunei credințe a Moscovei, Rusia dă vina pe Occident pentru criza alimentară.
”Știm că omologii noștri africani nu sunt de acord cu încercările nesubtile ale Statelor Unite și ale sateliților săi europeni de a câștiga avantajul și de a impune o ordine mondială unipolară asupra comunității internaționale”, a declarat Lavrov, relatează Europa Today.
În discursul său, Lavrov a respins acuzația că Rusia ”exportă foametea” și a arătat cu degetul spre propaganda occidentală, argumentând că sancțiunile impuse Federației au exacerbat ”tendințele negative” ale pieței alimentare internaționale.
Lavrov, declarații la Cairo
Ieri, la Cairo, în prima oprire a turneului, Lavrov s-a întâlnit cu președintele Egiptului Abdel Fattah al-Sisi și ministrul de Externe Sameh Shoukry, cărora le-a asigurat că pactul cu Ucraina a ajuns datorită medierii ONU și Turcia și prin care ar trebui să fie deblochate 22 de milioane de tone de grâu.
Egiptul este în mod normal un mare consumator de grâu ucrainean, iar în 2019 a importat 3,62 milioane de tone, mai mult decât orice altă țară. Relațiile dintre Egipt și Rusia ”sunt istorice, caracterizate de prietenie și se extind în multe domenii, din punct de vedere politic, economic și cultural”, a declarat ministrul de Externe al Egiptului, Sameh Shoukry, la o conferință de presă după întâlnirea cu Lavrov.
”Așteptăm cu nerăbdare să continuăm o colaborare strânsă bazată pe respect reciproc și împărtășire a intereselor”, a continuat acesta.
Cooperarea ruso - egipteană
Și cu puțin timp înainte de sosirea lui Lavrov, compania nucleară de stat rusă Rosatom a început construcția primei centrale nucleare din Egipt, un proiect de 25 de miliarde de dolari care promite a fi cea mai mare afacere economică dintre Moscova și Cairo din ultimele decenii.
În capitala Egiptului, Lavrov s-a întâlnit și cu Ahmed Aboul Gheit, secretarul general al Ligii Arabe, și a ținut un discurs către cei 22 de reprezentanți permanenți ai blocului pan-arab, în care a lăudat acordul de cereale cu Ucraina, spunând că va împinge ”țările occidentale să elimine restricțiile și să nu împiedice livrarea grâului rusesc către cumpărători”.
Citește și:
Putin, lui Erdogan, despre blocajul exporturilor din Ucraina: Cu medierea dvs, am mers înainte
Întâlnirea dintre președinții Rusiei și Turciei, Vladimir Putin și, respectiv, Recep Tayyip Erdogan, a avut loc la Teheran. Despre aceasta a relatat agenția de presă rusă Ria Novosti citată de Rai News, amintind că cei doi erau așteptați să poarte discuții pe teme de pe agenda bilaterală, precum și despre situația exporturilor de cereale.
Prima întâlnire dintre Putin și Erdogan
”Ne consolidăm cooperarea în problemele de securitate internațională. Aducem o contribuție semnificativă la rezolvarea crizei iraniene", a spus Putin. ”Abordarea Moscovei cu privire la medierea Turciei pe coridoarele din Marea Neagră pentru a exporta cereale din porturile ucrainene este pozitivă”, a spus Erdogan.
Despre deblocarea grâului
Putin, citat de agenția de presă rusă Ria Novosti, a mai declarat:
”Nu au fost încă rezolvate toate problemele privind exportul de cereale ucrainene din porturile Mării Negre, dar faptul că există mișcare este deja pozitiv”. Liderul rus i-a mulțumit colegului său... citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile