Teodorovici: ”Eu trebuia să fiu președinte interimar!”. Dăncilă, apel la calm, în războiul din PSD. ”Am făcut un pas în spate”
Viorica Dăncilă, fost preşedinte al PSD, a lansat un apel la unitate în interiorul partidului în vederea alegerilor, după ce Eugen Teodorovici a anunţat că ar putea merge în instanţă împotriva actualei conduceri interimare a partidului.
"Conducerea partidului ar trebui să fie alta. Eu ştiu că trebuie să respecţi regulile, mai ales statutul. Acolo spune clar că doar congresul şi numai congresul este cel care numeşte şi revocă conducerea partidului. Potrivit statutului, eu trebuia să fiu preşedinte interimar până la congres. Nu pretind eu asta, e vorba despre ce spune statutul pe care l-au votat toţi membrii la Congres. Este prevederea pe care trebuie să o respectăm toţi, ne place sau nu. Dar sunt multe întrebări la care nu vom avea răspuns. Am spus şi după CEx asta", a explicat ministrul Economiei din Guvernul Dăncilă.
"Nu am luat cunoştinţă de acest lucru, nu am văzut afirmaţiile legate de acest aspect, dar părerea mea este că în cadrul partidului trebuie să dăm dovadă de unitate, pentru că avem un an cu alegeri locale şi parlamentare şi trebuie să fim o echipă unită, iar cel mai important obiectiv trebuie să fie câştigarea acestor alegeri", a explicat Viorica Dăncilă, în exclusivitate pentru DC NEWS.
Viorica Dăncilă, planuri pentru viitor
"Nu voi candida la nicio funcţie la acest congres al partidului. Am făcut un pas în spate, pentru că vreau ca altcineva să vină cu o echipă alături de care să relanseze partidul. Legat de alegerile parlamentare, vom vedea dacă voi candida pe lista, important este să câştigăm cât mai multe posturi de primar la alegerile locale din acest an", a mai spus Viorica Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News