Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andreea Deaconescu
WhatsApp
Sursa: Freepik
Sursa: Freepik
Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Neculaescu, a fost invitat pe DC News și DC News TV. În cadrul emisiunii, domnul Neculaescu a prezentat amănunte despre mai multe programe demarate de instituția pe care o conduce, printre care și Programul Apă-Canal. Cu un buget de aproximativ 3 miliarde de lei și peste 200 de dosare depuse, programul a fost inițial salutat pentru eficiența sa. Cu toate acestea, suspiciuni referitoare la încărcarea rapidă a unor dosare au determinat autoritățile să sesizeze organele abilitate pentru investigații suplimentare.

"Programul Apă-Canal a demarat în data de 5 aprilie. La ora 10:00 a pornit aplicația pentru înscriere (pentru UAT-uri) și au fost depuse 201 dosare", a spus Laurențiu Neculaescu.

"Bugetul a fost de aproximativ 3 miliarde de lei, pentru că a mers pe o supracontractare de 200% și am avut aproape 3 miliarde de lei", a adăugat acesta.

"Alocarea a fost pe regiuni. Depunerea s-a făcut tot pe regiuni, în funcție de populația aferentă fiecărei regiuni. Am alocat și un buget pentru regiunea respectivă, așa s-au înscris 201 aplicanți. Acum urmează să fie evaluate aceste dosare. Așa cum știți, de când am venit eu la AFM, am renunțat la dosarul cu șină la tot ce a însemnat finanțarea acordată", a mai spus acesta.

"A fost o ambiție personală să nu ne mai plimbăm cu dosarul cu șină de la un birou la altul la toate înscrierile. Toate finanțările pe care le acordă Administrația Fondului pentru Mediu se fac numai prin aplicații informatice. După fiecare sesiune de finanțare pe care am acordat-o, de când folosim acest sistem, personal rog colegii de la IT să analizeze modul de derulare al sesiunii de finanțare - o trasabilitate a aplicației - să vedem dacă aplicația a funcționat în parametri normali, dacă s-a blocat undeva sau nu s-a blocat, cum s-a derulat înscrierea", a mai precizat președintele AFM.

"Avem de fiecare dată întâlniri tehnice, în care ni se prezintă o analiză a aplicației respective. De data aceasta, la această sesiune, colegii IT-ști care s-au ocupat de aplicație au spus că aplicația a funcționat fără sincope. Nu au fost blocaje, nu am avut nicio problemă. În schimb, a fost o mică suspiciune referitoare la încărcarea în aplicație a unor dosare care, din punctul nostru de vedere, s-a făcut un pic cam repede, și atunci am luat decizia de a sesiza organele abilitate să facă o cercetare în sensul în care aplicația a fost sau nu păcălită ori fraudată de data aceasta", a spus Laurențiu Neculaescu.

"Au mai rămas dosare și pe afară. Multe, foarte multe, tocmai asta e problema, adică ok, fiecare consultant, fiecare primar, fiecare UAT se pregătește, dar în momentul în care o cerere de finanțare, care are câteva zeci de câmpuri de completat, se încarcă în câteva secunde, atunci clar eu personal am un semn de întrebare. Cum a reușit un IT-ist să încarce în câteva secunde un document care are 20 de câmpuri de completat? Nu sunt foarte multe astfel de cazuri, sunt câteva care mie personal mi-au ridicat niște semne de întrebare - și mie, și colegilor - pentru care, pentru a elimina orice fel de discuție pe acest subiect, am stabilit să sesizăm organele abilitate, să le spunem să facă o cercetare", a precizat președintele AFM.

"Am sesizat Parchetul General. Formularul de înscriere este disponibil pentru toată lumea la ora 10:00, când pornește aplicația. Dacă cineva a avut-o dinainte, în format digital, atunci există o problemă din punctul meu de vedere, pentru că a furat startul. Aici nu prea am o toleranță față de aceste UAT-uri, consultanți. Toate primăriile muncesc și vor să-și obțină o finanțare. Faptul că cineva se descurcă (pe românește) să poată să încarce mai repede nu e în regulă. Avem și în corpul de control al ministerului care desfășoară o misiune de control la nivelul instituției noastre. Dorința mea a fost ca totul să se desfășoare transparent prin sisteme informatice, ca să nu mai existe discuții că cineva i-a băgat dosarul în fața altcuiva sau așa mai departe. Atunci să fie transparență până la capăt", a mai spus acesta.

"Tocmai de asta v-am spus că noi, când am făcut împreună cu colegii trasabilitatea pe aplicație, am văzut că primele dosare au fost încărcate până în 20 de secunde, ceea ce pentru pentru noi a fost un semn de întrebare. Și tocmai ca să nu mai existe niciun fel de discuții, am spus, ok, să vină organele abilitate să facă o cercetare", a conchis Laurențiu Neculaescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel