"România este statul aliat cel mai apropiat de punctele fierbinți din punct de vedere militar ale regiunii. Iar pentru noi această criză nu are legătură doar cu securitatea Ucrainei, doar cu securitatea regiunii Mării Negre sau doar cu securitatea Europei – este o criză ce afectează securitatea euroatlantică în întregul său. Într-adevăr, suntem un stat vecin foarte apropiat al Ucrainei – nu doar că avem una dintre cele mai extinse frontiere cu Ucraina, dar aș vrea să menționez și faptul că porțiunea românească de coastă la Marea Neagră este la doar aproximativ două sute de mile distanță de Crimeea ilegal ocupată.
Din punctul nostru de vedere, trebuie să existe răspunsuri rapide la această criză. Și cred că este foarte important ca Rusia să răspundă la propunerile scrise înaintate atât de Statele Unite, cât și de NATO, la 26 ianuarie. Am fost îndeaproape implicați în pregătirea acestor răspunsuri scrise – atât cel al NATO, cât și cel al Statelor Unite – și sperăm că acele căi de dialog pe care le-am deschis în cadrul acelor propuneri scrise vor fi acceptate de către Rusia. Pe de o parte, am respins acele propuneri ale Rusiei care subminau în mod clar parametrii centrali ai arhitecturii europene de securitate. Pe de altă parte, am sugerat posibile căi pentru un dialog pe mai departe, pe probleme legate de reducerea riscurilor, măsuri de consolidare a încrederii, transparență și controlul armamentelor. Și sperăm că toate aceste eforturi diplomatice", a declarat Bogdan Aurescu pentru BBC, conform unui comunicat al MAE.
Scutul anti-rachetă, EXCLUSIV pentru apărare. "Nu poate fi echipat cu rachete ofensive"
"Am spus-o deja – și nu doar o singură dată, am spus-o chiar eu, personal, în repetate rânduri – că facilitatea de apărare anti-rachetă din România nu reprezintă o amenințare la adresa Rusiei. Site-ul de apărare anti-rachetă din România este îndreptat împotriva unor posibile atacuri cu rachetă din afara spațiului euroatlantic, din Orientul Mijlociu, și nu are absolut niciun fel de caracter ofensiv. Este pur defensiv și nu poate fi “populat” cu rachete ofensive, Tomahawk sau de alte tipuri. Am sugerat deja Rusiei posibilitatea de a implementa mecanisme de transparență, pentru ca Rusia să poată verifica și să se poată convinge singură că nu există niciun fel de rachete ofensive pe teritoriul României. Desigur, în același timp, am sugerat ca un astfel de mecanism să includă o componentă de reciprocitate și să permită aliaților, inclusiv României, Statelor Unite sau altora, să verifice site-urile de rachete rusești de pe teritoriul Rusiei", a mai declarat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general