Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că va depune o solicitare la Biroul permanent al Senatului prin care solicită demararea procedurilor în sensul invitării în faţa Parlamentului a preşedintelui Klaus Iohannis pentru prezentarea de către acesta a dovezilor referitoare la o posibilă înţelegere privind autonomia Ţinutului Secuiesc între un partid din România şi o putere străină.
Mesajul lui Călin Popescu Tăriceanu
"Am decis ca, împreună cu colegii mei senatori ALDE Mihai Ruse, Ion Hadârcă și Ioan Simionca, luând act cu îngrijorare de afirmațiile Președintelui României cu privire la o posibilă înțelegere dintre un partid parlamentar din România și o putere străină pentru înstrăinarea unei părți importante din teritoriul României, să înaintăm o solicitare oficială Biroului Permanent al Senatului pentru demararea procedurilor necesare care să permită audierea în comisiile de specialitate a conducerilor SRI și SIE, și a miniștrilor afacerilor externe, apărării și afacerilor interne.
De asemenea, solicităm demararea procedurilor pentru invitarea în fața Parlamentului a Președintelui României pentru a prezenta dovezile sau informațiile care au stat la baza acestei acuzații și măsurile pe care le-a luat pentru eliminarea pericolului pe care l-a semnalat.
Vom discuta mâine cu parlamentarii PSD și Pro România pentru a susține această solicitare", a scris Călin Popescu Tăriceanu pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”