Data publicării:

Ministrul Agriculturii şi retailerii, discuții despre măsura plafonării adaosului comercial la alimentele de bază

Autor: Liana Ganea | Categorie: Politica
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, va discuta cu retailerii despre prelungirea măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru alimentele de bază.

Miercuri 17 ianuarie, începând cu ora 9:30, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, va avea o întâlnire cu reprezentanţii retailerilor, discuţiile axându-se cu precădere pe subiectul prelungirii măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru alimentele de bază cu încă trei luni.

Barbu a precizat luni, la finalul unei întâlniri cu mediul asociativ, că îşi doreşte prelungirea acestei măsuri şi după data de 31 ianuarie 2024, luând în calcul şi introducerea de noi produse pe listă, iar "mielul" ar putea fi unul dintre acestea, însă a menţionat că decizia va fi luată numai după ce avea discuţii cu asociaţiile din procesare din industria alimentară şi cu retailerii, informează Agerpres.

Subiectul a fost discutat și după întâlnirea cu reprezentanții industriei alimentare, însă liderul MADR a comunicat că nu va lua nicio decizie în absența unui dialog corespunzător. "O să avem o discuţie cu industria şi cu retailerii, şi împreună vom lua decizia aceasta. Nu fac nimic fără dialog. Voi aduce un proces verbal semnat şi către domnul prim-ministru şi bineînţeles este o decizie politică şi o decizie în Guvern care se va lua până la 31 ianuarie, atunci când expiră această ordonanţă. Mă bucur că se vorbeşte de acest proiect de ordonanţă, pentru că nimeni nu-i dădea crezare când a fost aprobat în Guvernul României. Indicele preţului de consum arată foarte clar că pe anumite categorii de produse sunt scăderi semnificative în anul 2023 faţă de 2022, atunci când ordonanţa nu era ordonanţă de plafonare a adaosului comercial în România", a transmis marţi seara Florin Barbu.

Ce alimente sunt vizate

Reamintim că pe 1 august 2023 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 67/2023 care impune instituirea unei măsuri temporare pentru contracararea creșterii excesive a prețurilor la anumite produse agricole și alimentare. Această ordonanță vizează 14 categorii de produse alimentare, printre care se numără: pâinea, laptele proaspăt de vacă, brânza telemea de vacă vrac, iaurtul simplu din lapte de vacă, făina albă de grâu, mălaiul, ouăle, uleiul de floarea-soarelui, carnea proaspătă de pui, carnea proaspătă de porc, legumele proaspete vrac, fructele proaspete vrac, cartofii proaspeți albi vrac și zahărul alb tos.

La finele lunii octombrie, Guvernul a aprobat prelungirea cu 90 de zile a măsurii de limitare a adaosului comercial la unele alimente, incluzând şi noi produse în această listă, în total fiind 21. Astfel, lista produselor cu adaos comercial plafonat a fost extinsă cu: orez - bob rotund, cozonac, bulion de roşii, smântână 12% grăsime, margarină, drojdie, pere, usturoi şi carne tocată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel