Tajani, președinte PE. Primele critici: Vor controla tot
Șeful diplomației franceze Jean-Marc Ayrault a declarat miercuri că alegerea italianului Antonio Tajani, un apropiat al lui Silvio Berlusconi, la conducerea Parlamentului European afectează echilibrul politic al UE și nu reprezintă 'un semn foarte bun'.
'Acum, este aceeași familie politică care controlează tot', a afirmat el referindu-se la Partidul Popular European (PPE, conservator), într-o emisiune găzduită de LCP/Le Monde/AFP/ France Info, scrie Agerpres.
'Am avut până în prezent un echilibru între Comisia prezidată de Jean-Claude Juncker, așadar Partidul Popular European, președintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk (din partea) Partidul Popular European și un social-democrat german la șefia Parlamentului European', în acest caz Martin Schulz, a adăugat Ayrault.
Antonio Tajani, comisar european în perioada 2008-2014, a fost ales pentru doi ani și jumătate la președinția Parlamentului European în locul lui Martin Schulz, care a decis să revină pe scena politică din Germania.
'Este nevoie de o mai mare vigilență și de angajamentul Franței cu privire la problema europeană', a mai spus Jean-Marc Ayrault.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News