Stare de Urgenţă. Vosganian, mesaj FERM. 20 de motive pentru care NU votează decretul
Varujan Vosganian, purtătorul de cuvânt al ALDE, a explicat de ce nu va vota decretul de prelungire a stării de urgenţă în România şi a transmis un mesaj ferm.
"De ce nu voi vota Decretul de prelungire a stării de urgență:
1. Pentru că se aplică pe întreg teritoriul țării în mod uniform, deși răspândirea virusului este deosebit de neuniformă. Nu poți impune aceleași restricții în județul Suceava, unde sunt 1800 de cazuri de contaminare și în Harghita unde sunt 7 cazuri.
2. Pentru că, potrivit art. 53.1 din Constituție restrângerea unor drepturi nu se poate face decât prin lege iar hotărârile Parlamentului, fie ele și de aprobare a unor Decrete prezidențiale, nu au putere de lege.
3. Pentru că încalcând flagrant Constituția. Decretul prezidențial își depășește atribuțiile, el fiind, de fapt, un pachet voluminos de măsuri legislative, deși președintele nu are acest drept.
4. Pentru că Parlamentul are un rol doar decorativ. El este pus în situația de a accepta sau nu Decretul, fără să-l poată modifica, fără nicio consultare prealabilă și fără niciun dialog cu puterea executivă. Acest rol decorativ se păstrează pe toată perioada stării de urgență, România fiind condusă prin ordonanțe de urgență și ordonanțe militare, Guvernul refuzând, sistematic, orice dialog cu legislativul
5. Pentru că potrivit art. 3.2. al Legii 453/2004 de aprobare a OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de asediu „este interzisă restrângerea accesului liber la justiție", ceea ce Capitolul VII „Despre Justiție" din Anexa nr. 1 a Decretului face cu asupra de măsură.", a scris Varujan Vosganian pe Facebook.
"Contravine regimului constituţional"
"6. Pentru că starea de urgență este folosită pentru a transfera o cât mai mare putere politică în mâinile președintelui, care emite legi, conduce ședințe ad-hoc de Guvern, oferă susținătorilor politici posibilitatea de a destitui fără preaviz și de a cultiva interese clientelare, ceea ce contravine regimului constituțional din România.
7. Pentru că nu înțeleg de ce, fiind vorba despre o epidemie și nu despre conflicte armate, România ajunge să fie militarizată.
8. Pentru că nu înțeleg de ce trebuie să acceptăm prevederea ca serviciile de informații să conducă spitale sau să fie integrate, chiar și temporar, în structurile unui minister (art. 38, Anexa 1 din Decret).
9. Pentru că, potrivit art. 53..2 din Constituție, măsura restrângerii unor drepturi nu poate fi discriminatorie. Nu înțeleg de ce pentru a trece strada ai nevoie de adeverință pe proprie răspundere și pentru a culege sparanghelul în țări cu de zeci de ori mai multe infectări și decese nu ai nevoie.
10. Pentru că nu pot concepe ca timp de două luni în România să se facă achiziții și diverse alte cheltuieli din bani publici pe care nu le controlează nimeni, nici măcar Curtea de Conturi.
11. Pentru că art. 87.1 din Anexa nr. 1 permite ca la solicitarea instituțiilor și autorităților publice centrale și locale beneficiare, autoritățile împuternicite de lege pregătească și și să efectueze rechiziții de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public. Nu mi-e deloc clar ce poate să însemne asta și până la vot nu am pe nimeni din partea inițiatorilor pe care să-l întreb.
12. Pentru că nu ni s-au pus la dispoziție informații complete cu privire la evoluția epidemiei. Nu știm câte dintre persoanele infectate nu prezintă niciun simptom, ca să înțelegem adevărata gravitate a epidemiei, nu știm de unde provin persoanele vindecate, nu știm care sunt criteriile în baza cărora se fac testările și în ce județe, nu știm câte dintre persoanele decedate au avut drept cauză reală sau doar aparentă infectarea cu COVID – 19, se evită prezentarea sintetică și grafică a evoluției numărului zilnic de cazuri etc.", a mai spus purtătorul de cuvânt al ALDE.
Avertisment - criză economică cu consecinţe grave
"13. Pentru că măsurile disproporționat de severe în plan epidemiologic pot duce la o criză economică cu consecințe mult mai grave. Alte state cu experiențe mult mai dramatice (Germania, Spania , Italia), vorbesc deja despre relaxare, în timp ce noi nu știm cu să înăsprim restricțiile.
14. Pentru că Guvernul nu a trimis Parlamentului înaintea votării Decretului textul Rectificării bugetare, ca să avem o poziție oficială privind starea economiei și costurile prelungirii stării de urgență.
15. Pentru că nu ni s-a prezentat nicio strategie cu privire la relansarea economică. Majoritatea măsurilor - corecte, de altfel - sunt reactive (plata indemnizațiilor de șomaj, amânarea la plată a ratelor de credit și utilităților). Iar puținele măsuri de susținere a economiei (un fond de garantare de 3 mld euro) se lovesc de obstacole birocratice și de neîncrederea sistemului bancar. Comparația cu programele lansat de alte state este întristător de elocventă și, aș zice, de umilitoare pentru noi.
16. Pentru că ni se oferă informații tendențioase, cu scopul vădit de a întreține o stare de panică. Inducerea panicii a devenit, în ultima vreme, politică de stat. Pot da numeroase exemple.
17. Pentru că nu ni s-a spus care este impactul stării de urgență în rândul bolnavilor cronici, care devin, astfel, victime colaterale, nemaiputând fi tratate corespunzător.
18. Pentru că nu sunt de acord cu modul în care se negociază și se polemizează în legătură cu libertatea religioasă.
19. Pentru că nu înțeleg de ce într-un județ cum este Gorj, care are doar zece cazuri confirmate și niciun caz nou în ultimele cinci zile, librăriile, de pildă, trebuie să rămână închise. De pildă, în Germania, începând cu 20 aprilie, librăriile și toate magazinele cu mai puțin de 800 mp se redeschid.
20. Pentru că socotesc că nu e normal ca Parlamentul să dezbată pachete legislative cu aplicabilitate națională la care să nu poată amenda nicio virgulă. În mod normal, potrivit prevederilor Constituției, anexele la Decret ar trebui abrogate.", a conchis Varujan Vosganian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News