Soțul Sorinei Pintea, la PROTEST: Aceasta e singura mea dorință. Mâine e prea târziu!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Protest pentru Sorina pintea. FOTO: Angela Sabău/DC NEWS
Protest pentru Sorina pintea. FOTO: Angela Sabău/DC NEWS
Mai multe persoane au participat, joi, în fața Palatului de Justiție din Baia Mare, la un miting de solidaritate pentru Sorina Pintea. Soțul acesteia a transmis un mesaj.

„Am spus tot ce aveam de spus referitor la situația soției mele în scrisoarea pe care am transmis-o tuturor. Singura mea dorință, a familiei, a prietenilor, a celor care o cunosc și iubesc este să i se asigure asistență medicală de specialitate, corespunzătoare diagnosticului și bolii ei cât de repede! Și mâine este prea târziu, din punctul meu de vedere! Așa cum am văzut-o la vizita pe care am făcut-o ieri”, a spus soțul Sorinei Pintea, joi după-amiază, la miting.

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă.  

Avocații Sorinei Pintea au reclamat faptul că fostului ministru i-au fost încălcate mai multe drepturi, că a fost expusă în situația în care se află, adusă în cătușe la medic și împinsă de un agent din escortă.

Renate Weber a anunțat că Avocatul Poporului s-a autosesizat în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel