SONDAJ în PNL. Anunțul făcut de Cristian Bușoi
Președintele PNL București, Cristian Bușoi, anunță un sondaj cu privire la candidații la alegerile parlamentare.
16 parlamentari şi personalităţi din partid şi-au anunţat intenţia de a candida. "Există un contract cu o casă de sondare şi există un număr de colegi din Bucureşti, parlamentari sau aspiranţi, care doresc să intre în această cercetare", a afirmat Cristian Buşoi.
El a susţinut că este nevoie de o minimă notorietate pentru a intra într-o astfel de cercetare sociologică. "Nu vorbesc de membrii PNL Bucureşti, care vor avea această posibilitate şi care nu sunt foarte cunoscuţi. Vorbim de personalităţi care pot intra într-un sondaj de opinie", a spus Cristian Buşoi. Printre cei care şi-au manifestat intenţia de a intra în sondaj sunt şi "patru lideri ai filialei sau ai sectoarelor care nu sunt parlamentari, dar care aspiră să ajungă parlamentari".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News