„Gârcini - Sacele, Micro 7 - Hunedoara, Mimiu- Ploiești, Rahova - sectorul 5. În toate aceste comunități am avut conflicte intra-comunitare ieri.
Toate aceste comunități au un lucru un comun: sunt ghetto-uri.
În România există, de multe zeci de ani, foarte multe zone sărace în care locuiesc, laolaltă, sute sau chiar mii de persoane. În toate, în ciuda faptului că astfel de comunități există în analize de nevoi sociologice și de 50-60 de ani, supra-reprezentarea unei etnii/minoritate este evidentă, clivajul de dezvoltare între această zonă și restul localității fiind și mai evidentă. Sărăcia, supra-reprezentarea asistaților sociali, lipsa accesului la servicii de educaţie de calitate care generează și o slabă pregătire profesională, locuirea precară sau vulnerabilă, slabul acces la utilităţile de bază, natalitatea mult mai ridicată decât media, riscuri și provocări medicale super ridicate, infracţionalitate şi conflicte, prezenţa drogurilor şi exploatarea resurselor marginale, etc sunt numai câteva dintre caracteristicile ghetoului de oriunde din lume. Literatura de specialitate vorbește despre cercul vicios al dezavantajelor/sărăciei care, în lipsa unei intervenții, se autoreproduce la infinit.
Din păcate, in România, astfel de zone sunt tratate (de edili) ca zone care nu există pe harta localității, investițiile fiind extrem de puține și, de obicei centrate, pe asistare și nicidecum pe dezvoltare. Din știința mea, România nu are niciun program de Regenerare Urbană, chiar dacă mecanismul financiar european este dedicat unor astfel de comunități și poate fi folosit.
Nu încerc să ofer vreo scuză pentru ceea ce descreierații ăia au făcut. Sper ca legea să fie aplicată în litera și în spiritul ei. Însă, întotdeauna trebuie să ne uităm la cauze și mai ales la ce putem face astfel încât astfel de lucruri să nu se mai întâmple și în viitor”, a scris, luni, pe Facebook, Gelu Duminică.
„Intervenția în criza generată de conflict se face cu Poliția și Jandarmii. Intervenția în prevenție se face cu programe de regenerare și dezvoltare urbană/locală și cu un sistem de educație incluziv și de calitate”, a conchis sociologul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales