Romfilatelia, marca poştală ''In memoriam, Regele Mihai''
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Romfilatelia va introduce în circulaţie, miercuri, marca poştală 'In memoriam, Regele Mihai I (1921-2017)', cu valoarea nominală de 8 lei.

Romfilatelia va introduce în circulaţie, miercuri, marca poştală 'In memoriam, Regele Mihai I (1921-2017)', cu valoarea nominală de 8 lei, ilustrând portretul şi monograma Regelui, în semn de profund respect pentru ultimul rege al României, emisiunea fiind disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara.

Prin exemplul personal şi prin viziunea sa politică, Regele Mihai I a fost unul dintre cele mai importante repere ale tumultoasei tranziţii româneşti de la totalitarism la democraţie. A traversat în postură oficială cel de-Al Doilea Război Mondial, a devenit apoi, după decembrie 1947, exponent al exilului românesc şi a revenit în ţară la câţiva ani după căderea regimului comunist, arată un comunicat al Romfilatelia remis, marţi, Agerpres.

Portretele ultimului monarh al României le regăsim reprezentate pe timbrele româneşti pe parcursul a nouă decenii, începând cu anul 1928, în ipostaza de tânăr suveran.

[citeste si]

Noua marcă poştală lansată miercuri de Romfilatelia este disponibilă şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. Regele Mihai I a fost iubit şi apreciat în Romania şi în întreaga lume, fiind considerat un reper al speranţei şi moralei, un capitol de referinţă al istoriei Monarhiei Române. Să vă fie drumul lin printre stele, Sire!, conchide comunicatul Romfilatelia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel