Redăm mesajul acestuia înregistrat vineri la Birkhall, reşedinţa sa din Scoţia, potrivit Clarence House:
„Doamnelor şi Domnilor, Acum când românii de pretutindeni sărbătoresc Paştele Ortodox, doresc să vă spun cât de mult mă gândesc la dumneavoastră într-unul din cele mai sfinte momente ale anului. Paştele este de regulă momentul în care oamenii se adună, se roagă împreună şi reînnoiesc legăturile lor cu comunitatea şi religia din care fac parte. Ştiu că mulţi români din Marea Britanie au sperat să se întoarcă în România de Paşte şi să fie împreună cu familiile şi prietenii lor. În acest an însă, în mijlocul acestei pandemii teribile care ne afectează pe noi toţi, lucrurile normale nu sunt posibile.
Ştiu că este foarte greu pentru noi toţi, dar mai ales pentru cei care sunt departe de cei dragi. În acelaşi timp, ştiu că mulţi români din Marea Britanie joacă un rol indispensabil în sistemul naţional de sănătate, în căminele de bătrâni şi în alte roluri cheie în această criză sanitară fără precedent. Le suntem profund recunoscători, şi nu am suficiente cuvinte pentru eforturile lor remarcabile care sunt apreciate de noi toţi.
În ceea ce mă priveşte, abia aştept ca la un moment dat, în viitor, să revin în România, o ţară care are un loc atât de special în inima mea, dar şi să mă întâlnesc din nou cu membri ai comunităţii româneşti din Marea Britanie. Până atunci nu pot decât să vă doresc Paşte Fericit şi să vă spun că sunteţi în gândurile şi rugăciunile mele. Hristos a Înviat!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video