În data de 9 iulie 2015, la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof.CC Iliescu" din Bucureşti, o echipă de medici coordonată de către Prof.Dr. Vlad Iliescu, Prof.Dr.Şerban Bubenek, dr. Dan Deleanu şi din care au mai făcut parte şi dr. Ovidiu Chioncel, dr.Ovidiu Ştiru, dr.Costin Scarlat, Dr.Marin Postu şi dr. Adham Hendy, au efectuat cu success 3 intervenţii de implantaree transcateter de proteză pentru valva aortică (TAVI) prin abord femural (prin arterele coapsei).
Cei 3 pacienţi sufereau de stenoză aortică severă şi asociau de asemenea multiple alte comorbidităţi grave ( insuficienţă cardiacăcongestivă avansată, insuficienţă respiratorie cronică, insuficienţă renală, diabet zaharat, etc.).
Procedura TAVI se adresează pacienților cu stenoză aortică severă, care nu pot fi operați pe cord deschis prin proceduri clasice de chirurgie cardiacă, atât din cauza suferinţei cardiace avansate cât şi din cauza bolilor asociate care împreună cresc riscul operator la valori inacceptabile.
Sub anestezie generală, proteza valvulară aortică a fost introdusă printr-o mini-incizie (5 cm.) la nivelul vaselor coapsei şi ulterior avansată sub control angiografic şi echocardiografic transesofagian până în vecinătatea inimii, unde după dilatarea cu balon a valvei aortice native s-a implantat o valvă biologică auto-expandabilă.
Două ore operația. Externare după trei zile
Intervenţiile au durat câte 2 ore fiecare iar evoluţia ulterioară a celor 3 pacienţi a fost excelentă, aceştia urmând a fi externaţi peste 3 zile şi nu peste 7-10 zile cum se procedează după o operaţie clasică.
Cele 3 proceduri TAVI efectuate la IUBCV CC Iliescu Bucureşti reprezintă premeiere medicale absolute pentru sistemul public de sănătate din România.
Aceste reuşite au fost posibile atât datorită efortului susţinut de autoperfecţionare a personalului instituţiei cât şi datorită sprijinului decisiv acordat în anul 2015 de către conducerea Ministerului Sănătăţii precum şi a programelor de sănătate promovate de către CNAS şi care sperăm să continue în viitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă