Polițiști amenințați cu moartea. Agent lovit cu piciorul în CAP
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ
Un bărbat din Suceava este cercetat penal după ce a lovit un agent de poliţie cu piciorul în cap. 

Potrivit procurorilor, luni s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul U.D.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, constând în aceea că, pe 12 iulie, în timp ce persoanele vătămate, S. A. şi O. R., agenţi de poliţie în cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi, se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei sucevene Grămeşti au fost ameninţaţi cu acte de violenţă şi cu moartea, de către U.D.C., iar agentul de poliţie S. A. a fost lovit cu piciorul în zona capului şi a umărului, în timp ce se afla la volanul autospecialei de poliţie de către inculpatul aflat pe bancheta din spate a autoturismului.

Sursa citată a precizat că, în cauza aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a suspectului. Ulterior, faţă de inculpatul U.D.C. s-a dispus de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel