"Nu am informaţii de genul acesta, habar nu am.” a spus Alina Gorghiu întrebată despre aceste zvonuri. ”La Senat vă spun sigur că nu ştiu de existenţa unor astfel de negocieri.” a mai afirmat senatoarea PNL.
Conform surselor, unul dintre parlamentarii care ar urma să schimbe taberele vine chiar de la PSD. Este vorba despre deputatul Mihăiţă Găină, cel care și-a dat demisia din partid la începutul lunii octombrie. Acestuia ar urma să i se alăture, în grupul liberalilor, şi trei sau patru deputaţi de la Pro România.
În plus, premierul Ludovic Orban a anunţat că s-a întâlnit cu Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu, doi dintre membrii fondatori ai Pro România, însă nu a spus şi la ce concluzii au ajuns. Scopul acestor întăriri ar fi majoritatea din comisiile cheie, pentru ca liberalii să-și treacă proiectele de lege.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video