"Astăzi, AEP a prezentat Comisiei un text, un proiect de lege. El este 99% identic cu cel prezentat de PNL. Nici nu ar fi fost foarte greu pentru că votul prin corespondență are o rețetă e simplă. În acest moment, avem un proiect adoptat de Comisie, care va fi prezentat mâine, la prânz, Biroului Permanent al Senatului care va acorda cinci-șase zile termen de amendamente. Săptămâna viitoare, marți, proiectul se va reîntoarce la Comisie și miercuri vom putea da votul în plenul Senatului. Suntem în grafic, dacă acest ritm se menține. Miercuri, 4 noiembrie, putem da votul final și trimite legea la promulgare. Pot garanta că acest lucru e posibil, însă depinde în continuare, din păcate, de majoritate. Pentru că este lege organică, trebuie jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor. Fără voința majorității parlamentare, acest proiect de lege nu poate trece", a spus Mihai Voicu, potrivit realitatea.net.
[citeste si]
Întrebat dacă PNL a stat de vorbă cu cei din UDMR, care se opun adoptării acestei legi, Mihai Voicu a răspuns negativ: "Au probabil niște calcule politice. Există suficiente voturi din partea PNL, PSD, PC, ALDE, nu are importanță. Nu UDMR reprezintă principala problemă".
Mihai Voicu a precizat că mizează pe voturile UNPR și ALDE, pentru că "dacă majoritatea funcționează, înseamnă că PSD aduce atât voturile UNPR-ului, cât și ale ALDE".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024